Preafericitul parinte Daniel
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locțiitorul Tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler şi preaiubiților credincioşi din Arhiepiscopia Bucureştilor
Har, milă şi pace de la Hristos-Domnul nostru, iar de la noi părinteşti binecuvântări
„Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul”
(Luca 2, 10-11)
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinți, Iubiți credincioşi şi credincioase,
Astăzi, Biserica binevesteşte pentru tot poporul bucuria cea mare a Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Izvorul bucuriei depline şi netrecătoare (Cf. Ioan 17, 13).
Sărbătoarea Naşterii Domnului este sărbătoare mare a bucuriei, la care participă cerul şi pământul, după cum prevestea Psalmistul zicând: „Să se veselească cerurile şi să se bucure pământul… de fața Domnului, că vine…!” (Psalmi 95, 11-12). Creația întreagă participă la această bucurie negrăită, întrucât ea este regăsirea bucuriei pe care au trăit-o Adam şi Eva în Rai, înainte de a cădea în neascultare şi înstrăinare de Dumnezeu. Din momentul în care protopărinții noştri au păcătuit şi au fost alungați din Rai, lumea a devenit „o vale a jeluirii”, cum o numeşte psalmistul David (Cf. Psalmi 83, 6) (Monahul Teoclit Dionisiatul, „Maica Domnului în teologia şi imnografia Sfinților Părinți”, traducere de Cristina Rogobete şi Adrian Marinescu, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 156). Însă, prin smerită ascultare, Fecioara Maria a născut, ca om, pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul omenirii. De aceea, ea este numită „bucuria şi împăcarea lumii”; „De tine se bucură, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura (creația)…, din care Dumnezeu S-a întrupat şi Prunc S-a făcut…”, se spune în cărțile noastre liturgice (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Axionul).
Sfinții Părinți ai Bisericii au meditat adânc asupra înțelesului Tainei Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi au tâlcuit apoi în dogme ale credinței şi în cântări liturgice lumina spirituală care se revarsă din taina iubirii lui Dumnezeu pentru lume, arătată în Naşterea lui Hristos.
Cântările Sărbătorii Naşterii Domnului ne arată că întruparea sau înomenirea lui Dumnezeu-Cuvântul, din Fecioara Maria, are ca scop ridicarea omului pământesc, stricat prin păcat şi moarte, la viața
„Cerul şi pământul astăzi s-au unit, născându-Se Hristos. Astăzi Dumnezeu pe pământ a venit şi omul la ceruri s-a suit. Astăzi este văzut cu trup pentru om Cel din fire nevăzut” (Mineiul pe Decembrie, Naşterea Domnului, 25 decembrie, Vecernie, Litie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 434).
„Pe cel după chip şi asemănare văzându-l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a pogorât şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei fără schimbare, ca într-însul să înnoiască pe Adam cel stricat” (Mineiul pe Decembrie, Naşterea Domnului,
25 decembrie, Vecernie, Litie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 434).
Hristos Domnul, Care S-a născut, ca om, în peştera din apropierea Betleemului, este Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu, Cel în Care, prin Care şi pentru Care au fost făcute cerul şi pământul, adică întreg universul, lumea nevăzută a mulțimilor de îngeri şi lumea văzută a mulțimilor de stele. Acest adevăr îl mărturisesc Sfinții Apostoli, mai ales Sfântul Apostol Pavel şi Sfântul Apostol Ioan.
Astfel, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Coloseni, spune despre Hristos: „Întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El” (Coloseni 1, 16). Iar Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul ne spune că: „Toate prin El (Hristos) s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viață şi viața era lumina oamenilor. şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 3-5).
Fericitul Augustin († 430) descrie taina Naşterii Domnului, în cuvintele următoare: „Fiu al lui Dumnezeu născut din Tată, fără mamă, Fiu al Omului, născut dintr-o mamă, fără tată: El, marea vedere a îngerilor şi micuț în vederea oamenilor; Cuvântul, Dumnezeu Cel mai înainte de toți vecii, făcut trup la timpul hotărât de El; Făcătorul soarelui şi făcut trup sub soare; rânduind, din sânul Tatălui, tot mersul veacurilor şi dăruind, din sânul mamei Sale, sfințire acestei zile mari; rămânând în sânul părintesc, deşi iese din el; înțelept mai presus de orice cuvânt şi copil ca înțelepciune; umplând lumea şi stând culcat în iesle; conducând stelele şi alăptându-se de la pieptul mamei; atât de mare, ca Dumnezeu şi, atât de mic, ca rob, fără ca această smerenie să micşoreze cu ceva grandoarea Sa, nici ca această grandoare să copleşească în vreun fel smerenia. (…) El nu S-a închis deloc sub veşmântul unui trup micuț, primit din sânul unei Fecioare, ci, continuând a împărtăşi îngerilor înțelepciunea Sa, ca hrană, ne îngăduie nouă să gustăm cât de bun este Domnul” (Fericitul Augustin, Sermo, 187, 1; trad. G. Humeanu, Les plus beaux sermons de S. Augustin, t. 3, Paris, 1934, pp. 51-52; citat în art. „Noël”, în: Dictionnaire de spiritualité, t. XI, Beauchesne, Paris, 1982, col. 387).
Faptul că lumea văzută şi nevăzută a fost creată prin Fiul înseamnă că Fiul este Mijlocitorul între Dumnezeu Tatăl şi lumea creată, adică, prin El, lumea îşi împlineşte rostul ei de a fi lumină creată şi podoabă de frumusețe a iubirii lui Dumnezeu, pentru Fiul şi pentru toți oamenii.
În limba română, cuvântul „lume” conține ideea de lumină (din latinescul lumen = lumină), iar în limba greacă, cuvântul „cosmos”, adică lume, univers, conține ideea de podoabă, de frumusețe. Lumea a fost creată prin Fiul deoarece, prin El, cerul şi pământul trecător se vor preface în cerul nou şi pământul nou despre care vorbeşte cartea Apocalipsei (cap. 21, 1).
Faptul că lumea nevăzută a îngerilor şi lumea văzută sau cosmosul întreg au fost create pentru Fiul înseamnă că lumea este dar al Tatălui către Fiul, pentru ca Fiul, întrupându-Se în lumea creată, să o lumineze spiritual, să o sfințească prin jertfa Sa şi să o aducă pe aceasta, ca dar al Fiului, către Dumnezeu-Tatăl, adică să facă din ea dar de mulțumire, o Euharistie a toată existența, oferită lui Dumnezeu-Tatăl, şi să-i învețe pe oameni să mulțumească lui Dumnezeu „pentru cele pe care le ştim şi pe care nu le ştim; pentru binefacerile cele arătate şi nearătate” (Liturghier, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Rugăciunea Sfintei Jertfe (Anaforaua), Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012, p. 172). De ce să mulțumească? Pentru ca omul, care crede în Fiul, să primească un dar şi mai mare, şi anume viața veşnică.
Întrucât lumea a fost creată din dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, iar omul a fost numit stăpân peste tot pământul (Cf. Facerea 1, 28), ne revine responsabilitatea pentru întreaga natură, care trebuie mereu cultivată ca dar al lui Dumnezeu, pentru noi şi pentru generațiile viitoare.
Părintele Dumitru Stăniloae spunea, în acest sens: „Natura nu-şi îndeplineşte rolul ei fără om, sau printr-un om care lucrează contrar ei. Prin coruperea, sterilizarea şi otrăvirea naturii, omul face imposibilă existența sa şi a semenilor săi. Astfel, natura nu este numai condiția existenței omului singular, ci şi a solidarității umane. Natura apare într-un mod cu totul clar ca mediul prin care omul poate face bine sau rău semenilor săi, dezvoltându-se sau ruinându-se el însuşi din punct de vedere etic sau spiritual” (Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1997, ediția a doua, p. 223). Între creație şi Creator, între dar şi Dăruitor există o legătură de viață, pe care Sfânta Scriptură o descrie ca fiind: „legământul veşnic dintre Mine (Dumnezeu) şi pământ şi tot sufletul viu din tot trupul ce este pământ” (Facerea 9, 16). Dacă noi consumăm totul şi degradăm totul din natură (creație), dovedind lipsă de respect sau nerecunoştință față de Creator şi nepăsare față de darurile primite de la El, ce transmitem generațiilor viitoare? Binecuvântare sau poluare? Pământ lucrat şi sfințit sau pământ degradat şi pustiit? Totuşi, putem transmite generațiilor viitoare şi bogăție şi înțelepciune, dacă gândirea noastră este creatoare de valori, iar voința noastră este promotoare a coresponsabilității şi a cooperării practice la nivel național şi planetar.
Iubiți credincioşi şi credincioase,
La Taina Naşterii lui Hristos participă cerul şi pământul, steaua şi peştera, oraşul şi pustia: „Betleeme, pregăteşte-te, cetate a Sionului, cântă! Bucură-te, pustie, care ai vestit de mai înainte bucuria; că steaua merge înainte în Betleem, vestind pe Hristos, Cel ce vine să Se nască; şi peştera primeşte pe Cel întru totul neîncăput, iar ieslea se împodobeşte, ca să primească Viața cea veşnică” (Mineiul pe Decembrie, ziua 20, Utrenia din 23 decembrie, Stihoavnă, p. 327). „Ce vom aduce ție, Hristoase? Că Te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile zidite de Tine mulțumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunarea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara. Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi!” (Mineiul pe Decembrie, Naşterea Domnului, 25 decembrie, Vecernie). Mântuitorul Iisus Hristos Se naşte în peşteră, în interiorul pământului, ca să sfințească şi pământul. Desigur, El a venit în lume ca să sfințească mai ales sufletul şi trupul omenesc, născându-Se ca om din Fecioara Maria.
Iisus S-a născut în peşteră ca într-o biserică de sub pământ, iar apoi a fost aşezat în iesle ca într-un altar de binecuvântare a pâinii.
Betleem înseamnă în limba Sfintei Scripturi „casa pâinii”. Iisus Cel născut în peşteră ca om, şi aşezat în iesle este pâinea cerească oferită oamenilor ca hrană în Sfânta Euharistie. Deci, sfințirea omului prin hrănirea lui cu Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, este înțelesul adânc al tainei punerii sau culcării pruncului Iisus în iesle. De aceea, icoana Naşterii Domnului în peşteră se află permanent la Proscomidiar, unde se pregătesc darurile (pâinea şi vinul) pentru Sfânta Euharistie.
Naşterea Domnului aduce mare bucurie şi binecuvântare celor ce veghează. Iisus Se naşte în peşteră şi este culcat într-o iesle, noaptea, pe când dormeau locuitorii Betleemului. La marginea oraşului se află în stare de veghe doar păstorii oilor. Acestor oameni simpli şi veghetori li se arată cete de îngeri întru lumină şi cântare (Cf. Luca 2, 8-13), ca ei să vadă cum Dumnezeu schimbă pe cele smerite în slavă, iar singurătatea lor o preface în bucurie. Oameni din afara oraşului sunt chemați să devină cei dintâi prieteni ai familiei sărace şi străine, pe care Dumnezeu o binecuvântează prin naşterea Fiului Său ca om pentru mântuirea oamenilor. Magi de la Răsărit, de la distanțe mari, vin să vestească iudeilor că, tocmai în țara lor, S-a născut un Prunc-Rege de Care depinde mersul astrelor. Darurile împărăteşti oferite Pruncului sărac, născut într-o peşteră şi culcat în iesle, au fost aduse de departe, dintr-o țară străină, pentru a arăta iubirea lui Dumnezeu pentru Pruncul născut din Mamă săracă, neajutorată de cei de aproape, de acelaşi neam. De aceea, Sfântul Ioan Evanghelistul spune: „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 11).
Astăzi, când foarte adesea iubirea sau bunătatea din inimi este înlocuită cu răutatea sau nepăsarea, când faptele bune se împuținează, iar cele rele se înmulțesc, când puțini oameni se îmbogățesc, iar foarte mulți sărăcesc, Evanghelia Naşterii lui Hristos-Domnul ne cheamă pe noi, creştinii, care purtăm numele lui Hristos, la multă rugăciune şi priveghere, la multă responsabilitate şi multă lucrare a faptelor bune. Părinții veghează la leagănul copiilor, dascălii veghează la educarea tinerilor, profesorii veghează la formarea studenților, medicii veghează la vindecarea bolnavilor, conducătorii înțelepți veghează la bunul mers al cetății, iar preoții veghează la mântuirea sufletelor credincioşilor.
Dacă am sărăcit material, să avem grijă să nu ne pierdem şi ultima bogăție care ne-a rămas: bogăția sufletului, adică dreapta credință şi bunătatea inimii, milostenia, prietenia şi omenia. Să păstrăm şi să înmulțim comoara cea mare şi sfântă a Bisericii şi virtuțile strămoşeşti: credința şi speranța, iubirea şi dărnicia.
Bunătatea inimii sau bogăția spirituală a sufletului nostru se arată în cuvinte şi fapte. Într-o vreme în care, foarte adesea, cuvântul folosit în public răneşte mai mult decât vindecă, creează mai multă confuzie decât comuniune, seamănă mai multă dezbinare decât unitate, suntem chemați să înlocuim răutatea şi sărăcia sufletului egoist cu bunătatea şi bogăția sufletului generos pe care le aduce în suflet credința vie în Dumnezeu şi legătura cu El prin rugăciune şi veghe (atenție) sporită.
Dreptmăritori creştini,
Întrucât rugăciunea este izvor de bucurie, de sănătate şi mântuire, să priveghem la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2013 spre 1 ianuarie 2014, să înălțăm rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în anul 2013 şi să-I cerem ajutorul Său în toată lucrarea cea bună şi folositoare pe care o vom săvârşi în anul nou 2014. Amintim aici că anul viitor, 2014, a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii şi An comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română. Se are astfel în vedere importanța Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii pentru viața Bisericii lui Hristos şi pentru experiența duhovnicească a fiecărui creştin.
De asemenea, împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Voievod Constantin împreună cu cei patru fii ai săi, Sfinții Constantin, Ştefan, Radu, şi Matei, şi cu Sfântul Ianache sfetnicul reprezintă un prilej de evlavioasă evocare a jertfelniciei Sfinților Martiri Brâncoveni şi de prețuire a moştenirii cultural-spirituale brâncoveneşti.
Dorim ca lumina sfântă a Sărbătorilor Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou şi Botezului Domnului să vă aducă tuturor pace şi sănătate, bucurie şi ajutor, pentru a trăi viața ca dar al lui Dumnezeu, cultivat prin credință şi fapte bune!
Tuturor vă adresăm urările tradiționale „Sărbători fericite!” şi „La mulți ani!”
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!” (2 Corinteni 13, 13).
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
cu părinteşti binecuvântări,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
