​Sorin Cîmpeanu a votat împotriva cererii de examinare a președintelui Klaus IohannisMinistrul Educației, ​Sorin Cîmpeanu a votat, în calitate de senator, împotriva cererii de examinare a președintelui Klaus Iohannis, care presupune acordul părinților pentru participarea copiilor la orele de Educație sanitară, dar și înlocuirea educației sexuale cu această disciplină.

Atât Florin Cîțu, cât și restul senatorilor liberali, cu excepția Alinei Gorghiu, au acordat același vot. Astfel, plenul Senatului a respins marți cererea președintelui Iohannis de reexaminare a legii.  Este vorba despre proiectul L318/2019, Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

„Legea Educației Naționale spune că în România, programele școlare și planurile cadru se fac de către Ministerul Educației, prin organismele abilitate, adică de specialiști. Nu se fac de parlamentari, ca mine. Curriculum nu are ce să caute în Parlament. De aceea votul de ieri nu m-a interesat. În realitate, în Parlament nu are ce să caute un subiect legat de curriculum, pentru că nu există competențe. Nu mă interesează o lege în care se vorbește de curriculum în condițiile în care nu există competențe pentru curriculum. (…) Avem planurile cadru pentru liceu în lucru, le-am stopat, pentru că erau necorespunzătoare. Am primit peste 10.000 de propuneri de modificare. Fiind stopat acest proces, de implementare a planurilor cadru, ele se vor rediscuta”, a declarat ​Sorin Cîmpeanu, citat de stiriletvr.ro.

Ministrul a mai explicat că în cadrul discuțiilor viitoare va propune introducerea unei noi discipline, Educație pentru Viață, care va cuprinde modulele: educația sanitară, pentru primul ajutor, pentru alimentație sănătoasă, juridică, financiară, rutieră, sexuală, civică. Toate aceste module vor fi predate de specialiști în domeniu, ei ocupându-se și de integrarea materiilor.

Potrivit senat.ro, situația la vot a fost următoarea:

  • Prezenţi: 132
  • Pentru: 105
  • Contra: 1
  • Abţineri: 24
  • Prezent – Nu au votat: 2

Amendamentul propus de PNL și PSD  este: „derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.”

Distribuie acest articol!