Ecce absolvens

Atribuită lui Pilat din Pont, parafrazăm expresia Ecce homo (Evanghelia lui Ioan (19,5), în greacă ἰδοὺ ὁ ἄνθρωπος), în contextul temelor care vor face obiectul articolului de față și a continuării sale în numărul viitor al revistei. Astfel, încercăm să consemnăm o serie de considerații și situații care privesc educația, acum la început de an școlar.

Semnificațiile asociate, în timp, acestei expresii sunt variate, de la a numi/a expune o persoană aflată într-o situație limită, la a anunța apariția unei persoane importante.

Tema principală a acestei serii de ar­­ticole este profilul de formare al absolven­tului învățământul preuniversitar, un fel de Ω (omega) al unui parcurs care are un început, α (alfa), acestea două fiind repere ale unui drum care ar trebui să fie cât mai liniar posibil.

Vom face referire la începuturi, fiind în cheia momentului de apariție al articolului, și vom face referire la finalități, ca rezultat central al anului școlar tocmai încheiat, din perspectiva curriculumului, între acestea strecurând o serie de alte aspecte, sperăm de interes pentru cititor.

Ca puncte intermediare, vom face trimiteri la Immanuel Kant și la René Descartes, în ideea de a stabili o relație cu profilul de formare al absolventului, ra­­portându-ne la o serie de întrebări fundamentale, formulate de primul, precum și la zece reguli de îndrumare a minții, formulate de al doilea, „în căutarea și investigarea adevărului, prin intermediul rațiunii și al gândirii clare“.

α sau fel de fel de începuturi

Orice început este plin de speranță, dar și de temeri, iar acesta are conotații diferite pentru fiecare.

Să luăm drept exemplu începutul anului școlar.

1. Regula evidenței: Acceptă doar ceea ce este evident, clar și distinct, fără nicio umbră de îndoială (R. Descartes).

Semnificațiile acestui început pentru un copil care este prima dată pus în situația să petreacă un timp îndestulător la grădiniță sunt majore. Este primul său început pe un drum pe care nu și-l închipuie sau, dacă și-l închipuie, îl asimi­lează prin prisma propriilor experiențe anterioare (mers la bunici, plimbare în aer liber, loc de joacă, întâlniri cu prieteni etc.).

De curând, un părinte descria experiențele primelor zile la grădiniță ale copilului său. După prima zi, mama în­­treabă copilul: Ți-a plăcut la grădiniță? Copilul răspunde: Da, îmi place, e frumos. Ușurată, mama întreabă: Deci vrei să mai mergi la grădiniță, nu? Copilul răspunde: Da. Evident, discuția a continuat cu obținerea unor detalii asupra acestei prime zile, însă obiectivul fusese atins de la început, relaxarea s-a instalat, angoasele au dispărut, visurile asupra ce va deveni acest copil se pot dezvolta pe niște coordonate bune.

În această notă pozitivă, în dimineața următoare copilul este trezit pentru a intra în rutina mersului la grădiniță. Acesta întreabă: Dar de ce m-ai trezit? Mama răspunde: Pentru că trebuie să mergi la grădiniță. Copilul replică scurt: Nu vreau. Mama face legătura cu discuția de cu o zi înainte și-i amintește copilului: Ieri ai fost la grădiniță. Mi-ai povestit cât ți-a plăcut acolo. Mi-ai spus că vrei să mai mergi acolo. De ce azi nu vrei să mergi? Copilul, candid, răspunde: Am zis că voi mai merge, dar așa, din când în când…

2. Regula analizei: Împarte fiecare problemă în cât mai multe părți posi­bile, pentru a o examina mai bine (R. Descartes).

Un început cu conotații la fel de mari este și pentru adultul care este în prima zi a carierei sale. Sumând experiențele autorilor articolului de față, din perspectiva complementară, a profesorului, dar având în spate toate experiențele de școală și educație, ca elev, apoi student, primul contact cu școala nu poate fi decât sub imperiul unor emoții covârșitoare care generează un set de întrebări care te vor însoți ani de zile după momentul de debut, dacă nu chiar toată viața profesională: Am ales bine calea? Mă voi ridica la înălțimea profesorilor mei, celor pe care îi am ca model? Mă voi ridica la înălțimea așteptărilor elevilor mei? Ce și cât din ceea ce am învățat este necesar și util activității propriu-zise?

Sunt inevitabile aceste întrebări, iar provocările sunt multiple. Ca profesor, chiar de la început, te poți confrunta cu situații extrem de particulare.

Un cunoscut de-al nostru își amintea că, în primul an de profesorat, una dintre clase era de învățământ seral, vârsta multora dintre elevi fiind considerabil mai mare decât vârsta sa. Mai mult, în clasa de învățământ seral erau înscriși un soț și soția sa, iar unul dintre copiii acestora fiindu-i elev într-o clasă din învățământul de zi. O provocare pentru începător, mai ales în contextul în care numărul minim de ore de practică pedagogică de specialitate este doar cu puțin mai mare decât, de exemplu, numărul minim de ore de conducere, necesare pentru susținerea examenului pentru obținerea unui permis de conducător auto (42 față de 30).

Asumarea responsabilităților ce de­­rivă din exercitarea profesiei permite ca alegerea și începutul să se confirme și să se continue, prin dezvoltarea unei ca­­riere și hrănindu-se din reușitele la care contribui.

3. Regula sintezei: Condu-ți gândirea de la cele mai simple și mai ușor de ­înțeles lucruri la cele mai complexe (R. Descartes).

Dacă începutul începuturilor este unic pentru fiecare, începuturi intermediare sunt multiple, referindu-ne aici la debuturile anilor școlari de după primul, fie că este vorba de primul an de grădi­niță, mai de curând creșă, fie că este vor­­ba de primul an de școală (clasă pregătitoare). Aceste începuturi au o încărcă­tură emoțională și din punct de vedere al provocărilor mai redusă, intrând într-un curs normal, cu ritmicitate, excepție fiind începuturile ce corespund trecerii de la un nivel de educație la altul.

Din perspectiva copilului/elevului, revenirea la școală, an de an, ca nou început, este mult mai bine marcată, ca ur­mare a faptului că, după încheierea me­diilor, urmează o vacanță școlară de du­­rată semnificativă, distanțând momentul care marchează sfârșitul perioadei de cursuri de momentul revenirii la cursuri, într-un nou an de studii. Deși mai bine marcat un astfel de început, acesta este privit cu optimism de către elev, fiind perceput ca o creștere/maturizare școlară, o nouă învățare, evident cu noi provocări, fiind implicită.

Din perspectiva cadrului didactic, ca urmare a faptului că și pe perioada va­canțelor elevilor profesorul desfășoară alte activități decât cele de predare (evaluări, examene, concursuri, tabere școlare, cursuri de formare etc.), am putea spune că un final și un nou început sunt la un click distanță. Aceasta pentru că anul școlar se încheie la 31 august și în­­cepe la 1 septembrie. În acest sens, profesorii sunt într-un continuum, uneori cu impresia unei bucle temporale.

Ca o concluzie, există începuturi – inițieri – și începuturi care continuă ceva – reinițieri. În toate ne regăsim, toate conțin așteptări, emoții și provocări. Repetiția începuturilor poate intra într-o rutină (începutul fiecărei zile, deși ar trebui să îl așteptăm de fiecare dată ca pe un moment miraculos, de sărbătoare) sau poate fi ge­nerator constant de progres, prin stabilirea unor ținte, fiind atenți la ce schimbăm în (mai) bine față de anterior, menținându-ne mai degrabă în zona miraculosului și mai puțin al rutinei.

Ce poate cel ce nu poate

Titlul secțiunii face trecerea spre în­­trebările fundamentale formulate de Immanuel Kant care, cu ajutorul gândirii, ar fi putut afirma despre sine „Kant can!“, iar acestea se vor dovedi în legătură cu profilul de formare al absolventului.

4. Regula enumerării: Asigură-te că ai trecut în revistă toate elementele și că nu ai omis nimic în analiză (R. ­Descartes).

Nu știm dacă domeniul filosofiei chiar poate fi redus la cele patru întrebări, dar Kant a știut să sintetizeze, formulând următorul set de întrebări:

Ce pot ști?
Ce trebuie să fac?
Ce-mi este îngăduit să fac?
Ce este omul?

5. Regula ordinii: Ordonează-ți gândurile într-o secvență logică, pornind de la lucrurile cele mai simple și ușor de înțeles (R. Descartes).

Ținând cont de regula anterior menționată și raportându-ne mai ales la ultima întrebare care le conține pe primele 3, dar nu se limitează la ele, ni s-a părut interesant să solicităm un punct de vedere al inteligenței artificiale. De altfel, domeniul educație deja integrează tehnologiile și, mai de curând, dezvoltă un parteneriat cu inteligența artificială, concretizat de curând prin procesul educațional realizat (nu numai asistat) de inteligența artificială, într-o clasă de elevi dintr-un colegiu londonez. În contrapartidă, sistemul francez de educație se arată îngrijorat de excesul în utilizarea tehnologiilor (în ­particular utilizarea telefonului mobil/smartphone-ului), inițiind programe, pentru început cu caracter punctual/lo­­cal, care să restricționeze utilizarea acestora în școală (pauze de tehnologie).

Între pro și contra, am cerut ChatGPT să ofere răspunsuri la întrebările lui Kant, țintit pe grupe de vârste, pentru a se ra­­porta la un nivel de înțelegere, de la simplu la complex, fără a implica și răspunsuri similare celor pe care le-ar da un/unui specialist din domeniu. Scopul propus nu este o abordare de specialitate, ci stabilirea unei relații din perspectiva noului profil de formare al absolventului.

Astfel, am cerut sprijinul inteligenței artificiale pentru a explica sensul întrebărilor formulate de Kant prin răspunsurile potrivite fiecărei categorii de vârstă (10 ani, 15 ani, tânăr/adult), inserându-le în cele ce urmează, structurat și cu o minimă contribuție umană (reformulări):

Însuși Kant nu formulează răspunsuri la întrebări, însă întreaga sa concepție filosofică reprezintă preocuparea sa de a găsi sensuri și semnificații corecte sau măcar plauzibile, direcționând pe cel curios către domeniile care pot conține răspunsurile, enumerate în corespondență cu ordinea întrebărilor: metafizica, morala, religia, respectiv antropologia.

În încercarea de a nu lăsa doar inteligența artificială să identifice valențe ale întrebărilor formulate de Kant, fără a le considera propriu-zis răspunsuri, următoarele citate din scrierile lui Kant pot fi mici piese potrivite într-un puzzle mai amplu din care s-ar constitui adevărurile privitoare la om, ca centru al acestor întrebări:

Cu siguranță, conștient sau inconștient, intenționat sau nu, dintre ideile celor ce i-au urmat lui Kant sau celor dinaintea sa, Kant având meritul sintezei, preocupări asupra unora dintre întrebări pre­existând, consemnăm și pe cele următoare, care completează zona de reflecție la care, cu siguranță, v-am provocat:

A ști, a face, a spera nu sunt altceva decât perspectivele pe care se construiește întregul nou profil de formare al absolventului, traduse în cunoștințe, abilități și atitudini, în acest caz privite ca dimensiuni ale competenței.

Întrebările lui Kant definesc clar direcții de a căror dezvoltare trebuie să se preocupe educația și, așa cum se vede, indiferent de vârstă, răspunsurile pot fi adaptate pentru fiecare nivel.

În continuarea celor de față, în numărul viitor al revistei, vom face noi legături între alte contexte și profilul de formare al absolventului, pe care-l vom și aborda, de această dată, ca temă principală și din perspectiva lui Ω. De asemenea, vom continua cu enumerarea celorlalte cinci reguli ale lui René Descartes, evidențiind legătura cu tema principală.

Și pentru că prima parte a articolului, cea de față, apare în contextul începutului de an școlar, dorim tuturor colegilor noștri de la catedră și, de ce nu, oricărui cititor, chiar și necititor, ca – indiferent de câte ori se repetă un început –, să rămână fascinați de descoperirea misterului pe care începuturile îl conțin.

P.S.: Am început cu o parafrazare, încheiem cu o parafrazare după René Magritte: Ceci n’est pas une fin…

Marius AVRAM – profesor
Mirela POPESCU – profesor
Elisabeta-Ana NAGHI – profesor
Gabriel-Narcis Vrînceanu – profesor

Articol publicat în nr. 55-56-57 al revistei Tribuna Învățământului