În anul comemorării unui secol de la intrarea în eternitate a fondatorului civilizaţiei româneşti moderne şi în ziua împlinirii a 177 de ani de la naşterea sa (15 februarie), Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti a deschis Programul Titu Maiorescu 100 (1917–2017), care va jalona prin evenimente specifice un întreg an aşezat sub semnul rezonanţei peste timp a ideilor şi creaţiei maioresciene. Momentul inaugural l‑a constituit simpozionul intitulat „Formele fără fond în cultura şi civilizaţia românească: de la paradox la paradigmă?“, organizat de Facultatea de Ştiinţe Sociale, Politice şi Umaniste.
Figura centrală a perioadei victoriene a culturii române
Decanul facultăţii, prof. univ. dr. Sorin Ivan, în calitate de moderator al schimbului de argumente şi reflecţii pe marginea subiectului, l‑a caracterizat succint pe Titu Maiorescu prin trăsăturile emblematice de „personalitate providenţială, de începător în multe lucruri fundamentale pentru o societate românească modernă“, ceea ce l‑a impus drept „figura centrală a perioadei victoriene a culturii române“. Rememorând anvergura europeană a formării academice acumulate de tânărul Maiorescu, moderatorul dezbaterii a remarcat încadrarea încă din acea epocă în ceea ce astăzi se subsumează conceptelor de mobilitate, internaţionalizare, echivalare a studiilor şi multiculturalism, reflecţia fiind că, în fond, asemenea forme vin din timp, „nu le inventăm noi, acum“. A fost apoi adusă în discuţie activitatea lui Titu Maiorescu „pentru educarea şi pentru luminarea societăţii“, prin ciclul de prelecţiuni populare. Concomitent, a subliniat profesorul Sorin Ivan, marele om de cultură „îşi asumă statutul de spirit critic al unei generaţii“, intransigent cu direcţia falsă, producătoare de mediocritate şi generatoare de confuzii pe care se construiesc nonvalorile. „Cea mai importantă vulnerabilitate“ sancţionată de Maiorescu şi readusă astăzi în actualitate este cea clasicizată în termenii de „forme fără fond“. Prin această translaţie temporală, cu nuanţări constante în perioada scursă de la enunţarea ei ca atare, poate fi susţinută provocarea conţinută în enunţul subiectului adus în dezbatere: paradoxul creării şi persistenţei unor forme de organizare lipsite de conţinut „devine cumva un model care ne guvernează?“.
Preluând ideea, ambasadorul prof. univ. dr. Ion M. Anghel s‑a pronunţat ferm: „Problema este mutată cu un secol şi ceva în prezent. În rest, poziţia societăţii româneşti de astăzi este exact cea de atunci“. Nuanţând, prof univ. dr. Mihai Floroiu, de la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, a făcut observaţia că astăzi „suntem în aşteptarea fondului“, apreciind că, de altfel, în această stare ne găsim de atâta vreme.
O teorie enunţată mai mult ca ipoteză
„În ce domenii vedeţi astăzi România dominată de forme fără fond?“, a întrebat profesorul Sorin Ivan. Prilejul astfel deschis a facilitat o incursiune în deceniile care au urmat lansării teoriei maioresciene. Au fost aduse la o dimensionare analitică formule şi imagini perpetuate nu întotdeauna critic, referitoare la România interbelică (stereotipul „Micului Paris“, odată cu ignorarea României profunde), apoi la anii industrializării, alfabetizării, electrificării şi urbanizării (judecaţi adesea negativ uniformizator), până la asimilarea ieşirii din comunism cu intrarea „automată“ în democraţie.
La idealizări, inclusiv la tentativa creării la un moment dat a unui „om nou“, s‑a referit lector univ. dr. Eugen Lungu, de la Universitatea Titu Maiorescu.
În fond, a semnalat prof. univ. dr. Ioan Roşca, de la Universitatea din Bucureşti, „teoria formelor fără fond era mai mult o ipoteză. Esenţa ei este că pentru construirea formelor trebuie să existe oameni. Cronologic însă, odată formele create, ele pot fi umplute cu oameni“.
„Forma prin natura ei facilitează conţinutul“, a subliniat profesorul Ion M. Anghel, atrăgând atenţia că astăzi doar contextul cultural şi geopolitic este altul, în rest, „problema rigorii, a spiritului critic şi de responsabilitate“ fiind permanentă.
Un model şi un stimulent academic
Tot în spiritul unui arc peste vremuri, de data aceasta, cu nuanţe afective, prof. univ. dr. ing. Valentin Pau, vicepreşedintele Universităţii Titu Maiorescu, a oferit „un tablou al auspiciilor sub care s‑a creat această instituţie“, bine cunoscut fiind că este una dintre primele universităţi particulare de la noi, fondată în 1990 şi impusă de‑a lungul anilor drept una dintre cele mai valoroase exprimări educaţionale şi de cercetare la nivelul sistemului românesc de învăţământ superior. Amănuntul esenţial, poate mai puţin cunoscut, adus acum în discuţie de profesorul Valentin Pau este că fondatorii universităţii maioresciene au avut în faţă, la momentul începutului, mai multe idei pentru numele instituţiei care se contura, însă orientarea clară a fost către Titu Maiorescu: „Era, este şi va fi mereu un model dintre acelea pe care un părinte este dator să‑l arate ca demn de urmat pentru educarea şi formarea unui copil“. Mai mult, a reliefat profesorul care a urmat timp de peste un sfert de veac ridicarea şi consolidarea ţinutei înalte a universităţii de azi, „conceptul de formă fără fond ne‑a pus pe gânduri de la început, din 1990, ca un motor, ca un stimulent. Permanent vizăm o acordare a fondului la formă şi invers. Spiritul maiorescian rămâne dominant în universitatea noastră. Ne‑am propus şi urmărim mereu să nu încurajăm mediocritatea, să nu fim ceea ce astăzi se numeşte o fabrică de diplome“.
F. IONESCU