Schimbarea nevoilor de dezvoltare ale copiilor de astăzi

Sfaturi despre educaţia copiilor sunt foarte multe, pe de o parte, părinţii trebuie să facă faţă copiilor, răspunzând în special comportamentelor specifice, iar pe de altă parte, unii sugerează că părinţii trebuie să îndeplinească această misiune sfântă de a înţelege nevoile de viaţă ale copiilor şi de a acţiona în aşa fel încât să le poată satisface aceste nevoi. Educaţia bazată pe anticipaţia nevoilor este o educaţie productiv-eficientă, bazată pe o relaţie plină de iubire.
Ross Campbell, „Educaţia prin iubire”: satisfacerea nevoilor emoţionale şi de iubire ale copilului; asigurarea unei pregătiri pline de iubire, dar şi formarea unei discipline a copilului; asigurarea unei protecţii fizice şi emoţionale; explicarea şi exemplificarea controlului mâniei copilului.
Satisfacerea acestor nevoi, indiferent de vârstă, 2-10-12 ani, trebuie să urmărească scopul final. Obiectivul fiind educarea copilului în aşa fel încât să fie pregătit să ducă o experienţă de viaţă responsabilă, fericită şi plină de reuşite, prin anticiparea unor situaţii precise, având în vedere că ei nu o pot duce singuri.
Dacă părinţii vor acţiona numai în cazul unor comportamente şi vor încerca să-i îndrume când s-au întâmplat, se vor simţi frustraţi în privinţa educaţiei pentru că nu vor reuşi să-i redreseze. Aceste situaţii vor fi defavorabile şi pentru copii, pentru că şi ei se vor simţi frustraţi neştiind cum să reacţioneze. Ei au nevoie să fie conduşi, să li se explice dinainte anumite lucruri şi să fie formaţi în această direcţie nu doar de reacţiile părinţilor la comportamentele lor.
Nevoile emoţionale/de iubire
Aceasta este baza unei educaţii eficiente, ceea ce-l va face pe copil să aibă o părere bună despre sine, să se adapteze situaţiilor tensionate şi stresante din viaţă, ei trebuie să simtă că părinţii lor îi iubesc şi că le pasă de ei.
Anxietatea şi depresia copiilor şi părinţilor îi vor duce la un sentiment de inferioritate, ducându-i astfel la comportamente distrugătoare.
Exemplu: La vârsta de 3 ani, Mioara a început să se legene în timp ce asculta muzică sau era singură în cameră. Am atenţionat părinţii şi au motivat că nu este nimic grav. Dar problema consta în faptul că ea nu era luată în braţe, alintată, nu se jucau cu ea, nu mergeau cu ea în parc, iar copilul se interioriza, se simţea dezorientată, speriată şi nu lua singură jucării ca să nu facă dezordine. Deşi îşi iubea părinţii, nu le-a arătat iubirea niciodată. De câte ori deranja ceva sau nu-i asculta, părinţii ţipau la ea, ceea ce face şi ea acum, iar când este întrebată de ce ţipă, ţipă şi mai tare şi este nervoasă.
Dacă părinţii i-ar fi satisfăcut nevoile profunde de iubire şi afecţiune, nu şi-ar mai fi ros unghiile, nu şi-ar mai fi frecat ochii, nu ar mai fi refuzat să-şi facă temele, să răspundă unor cerinţe, să se spele pe dinţi, aceste sentimente negative şi autoritatea impusă nu ar fi dus la aceste comportamente.
Toate acestea pot duce la confuzii, lipsă de siguranţă emoţională (bătea copii la şcoală) şi incapacitatea de a-şi folosi întregul potenţial la şcoală ori în relaţiile interumane.
Nevoile de formare/disciplină
Pornind de la exemplul dat, părinţii o iubeau, dar în felul lor, îi asigurau nevoile fizice, dar de câte ori nu-i asculta, ei îi dădeau anumite pedepse pe care copilul nu le putea înţelege şi reacţiona la fel ca modelul primit – se revolta şi ţipa.
Ei nu au contribuit cu nimic la formarea şi disciplinarea ei, erau mulţumiţi că ascultă singură cântece pentru copii şi poveşti la casetofon, accentul punându-se pe pedepse: „nu te iau la magazin pentru că nu ştii să te porţi”, „iar ai făcut dezordine”, „mă supăr pe tine”, „de ce eşti rea?” etc.
De cele mai multe ori aceste tehnici sunt folosite greşit de către părinţi, fără a avea o privire de ansamblu. Ei reacţionează la ceea ce se întâmplă în speranţa că va avea efect, considerând că este un sistem eficient, dar de fapt, în final, acest tip de educaţie aduce neajunsuri atât copilului, cât şi familiei, iar când copiii greşesc foarte tare, părinţii sunt uimiţi sau foarte nemulţumiţi de copii.
Nevoile de protecţie fizică/emoţională
Fiecare copil are nevoie de un părinte care să-l protejeze de orice neajuns fizic sau emoţional.
Copiii trebuie protejaţi, au nevoie să li se explice toate influenţele negative, dar şi cele pozitive existente în societatea noastră. Ele pot apărea fără ştirea părinţilor.
Cu cât părintele este mai apropiat de copil – sunt buni prieteni –, comunicând mult, copilul poate fi informat despre ceea ce gândeşte şi face.
Influenţele pot veni de la prieteni sau de la mijloacele mass-media, care pot crea în mintea copilului diverse modele sau imagini, care îl pot perturba emoţional. De aceea el trebuie îndrumat şi orientat de mic spre ocupaţii sănătoase, eventual de natură sportivă.
Părinţii trebuie să-şi asume responsabilitatea de a le asigura un mediu sănătos.
Nevoile de explicare şi exemplificare a controlului mâniei
Este cel mai greu pentru părinţi să-şi înveţe copiii să-şi stăpânească în mod matur mânia, pentru că nici ei nu-şi pot stăpâni propria lor mânie, pentru că, la rândul lor, părinţii nu au fost educaţi aşa.
Foarte puţini părinţi sunt conştienţi că lor le revine răspunderea de a-şi pregăti copiii în această direcţie.
Ca părinte, aceasta este misiunea esenţială: să-i înveţe pe copii să-şi stăpânească m@nia.
Fără pregătirea părinţilor, se poate ajunge la o abordare primitivă şi mai imatură a momentelor de mânie – violenţa individuală, lipsa de respect faţă de autoritate şi manifestarea atitudinilor foarte ostile.
Exemplu: Mioara a asistat la multe discuţii pe ton ridicat – mama nu auzea prea bine cu o ureche, tata se enerva şi ţipa, rezultând o atmosferă tensionată şi neplăcută. Ea se temea de mânia părinţilor, în special de cea a tatălui. Acest lucru o împiedica uneori să le vorbească deschis şi a determinat-o să le poarte ură. Adesea simţea nevoia să îi facă să sufere, să-i deranjeze pentru ca ei să se enerveze, să se mânie, această atitudine transformându-se în ranchiună sau sfidare ori uneori în confruntări directe cu părinţii.
Ca urmare, când a fost în tabără a povestit unui băieţel că „tatăl meu nu mă mai iubeşte ca la început” şi avea dreptate.
Dacă părinţii ar fi atenţi la nevoile emoţionale ale copiilor, fără a se concentra asupra reacţiilor imediate, copiii ar fi fericiţi şi productivi.
Prof. Matrona MIREA-LAZĂR, Grădiniţa Nr. 268, sector 5, Bucureşti