„Oricare specialist care a devenit sau va deveni cadru didactic trebuie să studieze în mod aprofundat instrucția și educația sau, cu alte cuvinte, să studieze pedagogia.“ Jean Piaget
Reușita obiectivelor prevăzute de (noua) programă a învățământului în curs de derulare constă în derularea funcției formative a învățării. La îndeplinirea acestui scop concură mai mulți factori, cel mai important fiind metoda utilizată de învățător în actul didactic.
În clasele I-IV, una dintre metodele care răspund cel mai bine trebuințelor copilului este jocul.
„Jocul – arată Jean Piaget – este o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activități alimentația necesară și transformând realul în multiple trebuințe ale Eu-lui. Iată de ce toate metodele active de educare a copiilor mici cer să li se furnizeze acestora un material corespunzător, pentru că, jucându-se, ei să reușească sa asimileze realitățile intelectuale care, fără acesta, rămân exterioare inteligenței copilului.“
De multe ori, ajunși în clasa întâi, copiii își doresc să fie din nou la grădiniță. De ce? Pentru că noi, învățătorii, din dorința de a parcurge programa și din lipsa timpului necesar, evităm să ne jucăm cu copiii. Este o mare greșeală din partea noastră, căci folosirea jocului în procesul de predare-învățare îmbină utilul cu plăcutul, iar actul didactic devine mai atractiv, mai interesant. Astfel, elevul nu mai simte atât de profund ruptura de la grădiniță unde ei spuneau că „se joacă“, iar educatoarea preciza că „învățau jucându-se“.
De-a lungul anilor, am observat că orice lecție în care utilizăm jocul devenea mult mai atractică și elevii erau mult mai activi și interesanți. Jocul se poate organiza cu succes în învățământul primar la toate disciplinele școlare, în orice moment al lecției, prin care se urmărește fie dobândirea unor noi cunoștințe, fie consolidarea și fixarea acestora, fie verificarea și aprecierea nivelului de pregătire al elevilor.
Jocul implică un ansamblu de acțiuni și procese psihice care trezesc copilului buna dispoziție, bucuria, creând atmosfera favorabilă unei desfășurări a activității. Având dulcea iluzie că se joacă, elevul participă activ la propria lui formare. Nu toate jocurile sunt standard, unele sunt create de măiestria învățătorului, în concordanță cu obiectivele urmărite la acea disciplină.
Există o sumedenie de jocuri pentru fiecare disciplină, dar specific orei de comunicare în limba română este jocul de rol sau jocuri didactice care au stat la baza alcătuirii unor fișe individuale menite să cultive spiritul competitivității. La matematică sunt utilizate jocurile logico-matematice; la istorie – sub formă de joc – studiul de caz; la știință, geografie, educație civică – în special rebusurile.
Ar fi anormal să dăm indicații colegilor ce să utilizăm în cadrul orelor, căci aici intervine măiestria didactică a fiecăruia.
Este mai simplu să răspundem întrebării: „De ce utilizăm jocul ca metodă activ-participativă?“ „Jocul de rol“ utilizat la limba română sau educație civică și, de ce nu, și la istorie îi obligă pe elevi să devină „actori“ care trebuie să interpreteze anumite roluri. Acest fapt duce la stimularea anumitor procese psihice necesării formării comportamentale cerute de rol. Funcția formativă a jocului de rol constă în faptul că elevul își formează comportamente necesare în relațiile sociale de azi sau de mai târziu, dar, în același timp, elevul învață să se exprime corect, să opereze cu termeni noi, intrând în vocabularul activ al lui. Jocul de rol contribuie la formarea și dezvoltarea personalității copilului. Numele jocurilor pot fi sugestive plecând de la tema lecției.
Fișe de muncă independentă pot fi concepute în raport cu obiectivele urmărite, dar mult mai atractive vor fi dacă exercițiile vor avea conținutul realizat sub formă de joc. De exemplu, la comunicare în limba română: „Găsește cuvântul opus“ – obiectivele acestui joc pot fi triple: să găsească antonimele, să formuleze rapid propoziții corecte; să aprecieze obiectiv răspunsurile colegilor.
Ca mijloc activ-participativ, rebusul, folosit ca joc, bine pregătit și organizat, contribuie la exersarea deprinderilor, la consolidarea cunoștințelor și la valorificarea lor creatoare. Fiecare rebus, ca orice joc, are un obiect al său, o structură și reguli și o ordine ce trebuie respectate.
Rebusul școlar contribuie la motivarea învățăturii, necesară în competiția actuală, amenințată de alți factori: motivația banului, a muncii fără efort și suport intelectual, ofertele jocului pe calculator, la ultimul nefiind evaluat de nimeni, nici măcar de părinți. Astfel devin indiferenți la oferta școlii.
Este foarte greu să spui totul despre joc în câteva pagini. Am folosit jocul la clasa la care predau și am constatat că se poate stabili un climat favorabil conlucrării fructuoase între copii; în rezolvarea sarcinilor jocului se creează o tonalitate afectivă pozitivă, de înțelegere, dar și exigență în respectarea regulilor, ce stimulează dorința copiilor de a-și aduce contribuția proprie la rezolvarea sarcinilor jocului. Motivația învățării, dorința de a ști, de a cunoaște dau sens întregii activități desfășurate de elevi prin joc și-l stimulează la eforturi susținute. Elevii se așteaptă întotdeauna la ceva nou. Depinde de cadrul didactic cum și în ce fel își pregătește lecția.
Institutor Vasilica ZAMFIR
