Socialize

Facebook
Home » Actualitate » Ultima ora » MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII DECLANȘEAZĂ O OFENSIVĂ FĂRĂ PRECEDENT ÎMPOTRIVA BIROCRAȚIEI DIN ÎNVĂȚĂMÂNT

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII DECLANȘEAZĂ O OFENSIVĂ FĂRĂ PRECEDENT ÎMPOTRIVA BIROCRAȚIEI DIN ÎNVĂȚĂMÂNT



F. IONESCU

O nouă ofensivă împotriva birocraţiei tocmai a fost pornită! Ministerul Educației şi Cercetării anunţă ca iminentă lansarea în consultare publică a unui proiect de debirocratizare a activității didactice. Este una dintre informaţiile prioritare transmise de ministrul Monica Cristina Anisie inspectorilor școlari județeni, odată cu sublinierea încă o dată că în centrul preocupărilor sale se va afla binele copiilor: Doresc și degrevarea profesorilor de componenta birocratică a activității, astfel că la începutul săptămânii viitoare vom lansa în consultare publică un proiect de debirocratizare. În acest scop, la nivelul Ministerului Educației şi Cercetării va fi înființată o comisie formată din cadre didactice și reprezentanți ai partenerilor sociali. Această comisie va analiza propunerile tuturor celor interesați de existența unui sistem de învățământ performant“.

Tot în ideea descongestionării activităţii, s-au produs câteva simplificări administrative. Ministerul Cercetării şi Inovării a fost înglobat în structura educaţională, rezultând Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei a fost comasat cu Centrul Național de Evaluare și Examinare şi a rezultat Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Câteva posturi de secretar de stat au fost desfiinţate.

Speranţa că profesorii nu vor mai fi folosiţi ca funcţionari

Iluziile se fac şi se desfac repede în şcoala românească. Promisiunile revin şi întreţin speranţele. Una dintre aceste speranţe, majoră, ţine de crearea unui sistem de lucru mai fluent, mai puţin complicat sub aspect administrativ, prin diminuarea birocraţiei. Tema este veche. Abordarea la zi poate o fi într-o ediţie nouă şi, de data aceasta, ceva mai stabilă decât în alte împrejurări comparabile.

Eliberările din funcţii şi desfiinţările instituţionale şi organizatorice pornite în această perioadă au aparenţă spectaculoasă şi promiţătoare, inclusiv cele cărora eufemistic li se zice „comasări“. Văzute ca forme de reducere a birocraţiei, ele nu pot fi decât apreciate, având succes mediatic garantat. În urma unor asemenea măsuri, profesorii este de aşteptat să aibă timp, tragere de inimă şi spor ca să se ocupe mai mult de esenţa meseriei lor, care este aceea de a-i învăţa carte pe copii. Concomitent, fondurile băneşti care nu ar mai fi date pe funcţionarea unor structuri instituţionale este de presupus că vor fi orientate, de asemenea, spre ceea ce înseamnă ştiinţă de carte. Punerea pe primul plan a interesului copilului, al tânărului care învaţă este necesar să însemne nu numai creare de facilităţi şi îndeplinire de cerinţe, ci şi, mai ales, facilitarea unui acces mai bun, mai larg, la informaţii. Va fi timp, vor fi bani reorientaţi spre aşa ceva.

„Cultura hârtiilor“ care acoperă conţinutul învăţăturii

În acelaşi timp, este de spus că măsurile preconizate împotriva birocraţiei nu reprezintă noutăţi în sistemul nostru educaţional. Periodic, la schimbări de felul celei la zi, pornesc avântat reorganizări cu obiectivul descongestionării activităţii. A devenit lucru verificat că anunţarea cu prioritate a unor astfel de măsuri se bucură de receptivitate la nivelul percepţiei publice. Rămân totuşi la locul lor motivele care în timp au generat dezvoltarea birocraţiei şi care, de fapt, o perpetuează, dacă nu cumva o dezvoltă. Un fel de cruciadă împotriva birocraţiei, numită chiar „tăierea hârtiilor“, a mai fost pornită cu ceva timp în urmă, nu numai în sistemul educaţional. În şcoală, a face „planificări“, a „da situaţii“, a „elibera adeverinţe“, a „stabili graficul“ ilustrează o tradiţie veche, mereu în pas cu limba de lemn a vremurilor, acum folosindu-se vorbe precum „portofoliu“, „parcurs“, „certificare“, „schemă“ etc. În realitate, hârtiile nu fac decât să se mute în format electronic. Eventual, li se mai micşorează spaţiile unor rubrici. De dispărut, nu au cum să dispară, într-o vreme şi mai ales într-o perspectivă a supremaţiei declarate, programate spre dezvoltare, a evaluărilor pe bază de „rezultate măsurabile“, sub fascinaţia „indicilor“, a „grilelor“ şi a judecăţilor exclusiv în funcţie de numărul cerinţelor întrunite dintr-o procedură. „Hârtiile“ (tipărite sau nu) sunt luate ca dovezi, devin căutate, dorite, cultivate pentru că ele ţin de formă, iar forma este tocmai bună să ascundă lipsa de conţinut. Ca urmare, diminuarea (nici vorbă de dispariţia) hârtiilor nu are cum să fie altfel decât iluzorie. Ce se taie la un moment dat mai devreme sau mai târziu se regenerează, din moment ce volumul hârtiilor şi gradul lor de umplere sunt condiţii de apreciere a unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, precum şi a activităţii cadrelor didactice.

Desfiinţarea multelor comisii nu e dorită de-adevăratelea

Nici reducerea diverselor comisii de la nivelul aceloraşi unităţi şi instituţii de învăţământ nu este ceva nou. Dezavuate la nivelul declarativ al „corectitudinii“ ad hoc, pe numele ei adevărat „ipocrizie“ (întreţinute pe scară largă în şcoala românească de ieri şi de azi), comisiile sunt, şi ele, de fapt, cultivate. Desfiinţarea comisiilor nu are cum să fie dorită în realitate şi cu atât mai puţin nu este făcută de-adevăratelea, din moment ce apartenenţa la câte o comisie din şcoală aduce puncte şi zecimi de puncte care se adună şi contează la gradaţii, la promovări etc. Se punctează, de exemplu, simpla consemnare a includerii într-o comisie ocazională cum ar fi cea de „întocmire a orarului“ (dacă poate fi acceptată „comisie“ pentru aşa ceva!), ca şi într-o comisie cu obiect de activitate de-a dreptul „inefabil“, cum este cea de „asigurare a calităţii“. Alcătuirea de comisii, cu obiective numerotate (fără să mai conteze că destule sunt redundante) şi cu componenţi enumeraţi, a fost găsită mult mai accesibilă decât raportarea de intervenţii concrete, cerute drept condiţii de eligibilitate în proiecte, aprobări de fonduri etc. La un nivel ceva mai sus, mulţimea de „centre“, „consilii“, „agenţii“ etc. îşi are originea pe la mijlocul anilor ’90, când nevoia de profesionalizare şi de obiectivare a fost întruchipată într-un amestec de externalizare a unor atribuţii şi răspunderi şi de democratizare („comunizare“ în toată regula), tocmai bună ca să amâne mereu şi să dilueze decizia. La bază s-a aflat practica veche de peste un secol şi jumătate la noi de imitare a unor forme prinse din zbor de prin locuri parcurse de câte cineva. Aşa s-a impus, de exemplu, ideea unei „instituţii“ de făcut subiecte pentru examene.

În aceste condiţii, până la a reduce numărul comisiilor şi teancul de acte, de anulat cu totul ar fi condiţiile care favorizează cultivarea acestora în scop înşelător. Ca să se reducă, birocraţia (cu „situaţii“, „formulare“, „dosare“, „comisii“ etc.), ar fi nevoie ca birocraţia să nu mai fie folosită în chip de paravan pentru învăţătura de carte făcută puţin şi prost, adică birocraţia să nu mai servească drept acoperitoare a mediocrităţii.