„Mergi la somn devreme, trezeşte-te devreme, munceşte cât zece şi fă marketing“
Ted Turner
Deunăzi am purtat o discuţie mai amplă cu un prieten care este consultant de marketing pentru o serie de firme. Acestea au considerat imperios necesar să externalizeze zona de atribuţii către consultanţi externi. Motivul: ajungerea într-un impas la care organizaţia nu are un răspuns fiabil. Caracteristic este că apelarea la un ajutor extern coincide cu starea de fibrilaţie a organizaţiei. Iar consultantul este chemat pe post de defibrilator.
În sistemul de învăţământ, abordarea profesionistă a marketingului este vizibilă mai ales în mediul privat, evident prin apelarea unor furnizori externi care să contureze/redeseneze imaginea şi strategiile instituţiei. Acestei situaţii trebuie să-i facă faţă sistemul public de învăţământ, sistem ale cărui haine şi obiceiuri sunt unele patinate. Depinde de abilitatea organizaţiei ca patina să fie interpretată ca plusvaloare – şcoala, obiect de colecţie, de patrimoniu – sau ca uzură.
Se pune problema câte dintre vechile obiceiuri ale şcolii merită reconsiderate ca având valoare de patrimoniu şi la câte trebuie renunţat, urmând ca un gol creat să fie umplut cu conţinut de calitate. A dărâma este uşor. A face curăţenie acolo unde ai dărâmat e mai greu. Mai greu este a construi ceva mai bun decât ceea ce ai dărâmat. Cel mai greu însă este a fi în armonie în cele trei etape şi asta ar presupune o continuitate a deciziei, bune sau îmbunătăţibile. Uneori, nu etapele propriu-zise sunt dificile, ci faptul că o voinţă decide dărâmarea, o alta ştergerea urmelor şi o alta construcţia nouă. Când nu există comunicare, noua construcţie este copia fidelă a erorilor trecutului.
Revenind la ceea ce există, este surprinzător cât de neîndemânatici suntem pe piaţa educaţională. Poate pentru că cererea depăşeşte oferta? Şi-atunci mergem pe principiul că cineva tot o cumpără? Sau poate pentru că cererea şi oferta sunt aspecte care nu sunt corelate sau interdependente decât la nivel teoretic? Poate pentru că ne dorim educaţie, dar nu ştim într-adevăr ce ne dorim? Poate pentru că furnizăm educaţie, dar nu ştim pentru ce? Poate pentru că dorim să cumpărăm educaţie pentru că dă bine la curriculum vitae?
Oricum, fibrilaţia a devenit o stare de normalitate a sistemului educaţional.
Astfel că şocurile, electrice, termice sau de orice altă natură legislativă, aplicate pe lungă durată, fără o anamneză prealabilă, dar cu o cantitate apreciabilă de indicaţii preţioase, generează senzaţii similare cu cele produse de contactul limbii cu borna unei baterii. Experiment nerecomandat celor fără simţul ridicolului.
Gabriel VRÎNCEANU,
directorul Casei Corpului Didactic Bucureşti