Managementul schimbărilor educaţionale

Analiza unei schimbări în învățământ– reconsiderarea metodelor activ-participative

Dicționarul explicativ al limbii române definește verbul „a schimba“ prin a înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeași natură), a da unui lucru altă formă, alt aspect, a modifica, a transforma, a muta. În lucrarea „Progresul organizațional – schimbare, transformare și inovare organizațională“ (1999), Ioan Petrișor afirma că „schimbarea înseamnă încercarea de către întreprindere să fie altfel. Aceasta reprezintă starea a ceea ce se modifică, evoluează“.
Cu o relativă periodicitate, în toate sistemele educaţionale, curriculumul parcurge un proces de actualizare sau de reformă, în funcţie de natura şi amploarea schimbărilor urmărite. În context internaţional, se vorbeşte chiar de o „permanentizare“ a reformelor, pe fondul rapidităţii schimbărilor sociale, economice şi mai ales tehnologice.  Astfel, se impune realizarea unor schimbări întemeiate, relevante şi cu valoare constructivă, într-o abordare sistemică, în care componenta curriculum interacţionează şi evoluează concomitent cu alte componente ale sistemului de educaţie, precum formarea cadrelor didactice, elaborarea manualelor şcolare şi a altor resurse de învăţare, evaluarea rezultatelor elevilor, managementul şcolar etc., centrarea pe elev şi mutarea accentului de pe predare pe învăţare – promovarea unui curriculum flexibil, care să permită diversificarea şi adaptarea situaţiilor de învăţare pentru elevi, în acord cu caracteristicile de vârstă/nivel de dezvoltare, cu interesele şi aptitudinile elevului, cu respectarea diversităţii (etno-culturale, lingvistice, religioase etc.), precum şi cu aşteptările societăţii; adaptarea învăţării la interesele şi nevoile de dezvoltare ale elevilor, construirea de parcursuri de învăţare diferenţiate, implementarea unor demersuri explicite de personalizare a educaţiei.
Dimensiunea funcțională

1. Premisele schimbării

Una dintre schimbările produse în învățământul românesc se referă la reconsiderarea metodelor active-participative și utilizarea lor mai pregnant în activitatea didactică. Metodele activ-participative sunt un factor important în crearea de condiţii optime pentru un învăţământ de calitate, care să dezvolte deprinderi şi aptitudini necesare unui bun dialog elev-elev, elev-profesor. În ultima perioadă, aceste instrumente de lucru sunt indispensabile, pentru că valorifică nu numai competenţele cognitive ale învăţării, ci şi pe cele psihice şi afective. Metodele activ-participative pot contribui la creşterea performanţei şcolare, pot fi chiar îmbunătăţite ca aplicaţie directă la clasă în condiţiile unui mediu de lucru atractiv şi relaxant pentru elevi: învăţarea prin descoperire, problematizarea, mozaicul, brainstormingul, metoda Philips 6/6, posterul, chiorchinele în formare, cubul, jocul, diagrama Venn.

• Noile generații de elevi sunt caracterizate prin spontaneitate, personalitate și o foarte mare încredere de sine. Suntfoarte informaţi, au o serie de achiziţii, iar sursa nu este neapărat școala;
• Metodele activ-participative sunt cele care îl au în centrul procesului instructiv-educativ pe elev, oferindu-i posibilitatea de a descoperi singur ceea ce trebuie să înveţe prin participarea la realizarea lecţiei;
• Elevii manifestă dorința de a observa și explica, de a experimenta, de a construi și a explora;
• O școală activă înseamnă o școală care încurajează munca și inițiativa copilului, spiritul de observație, judecata proprie și colaborarea între toți actorii educaționali;
• Centrarea școlii pe elev: elevii nu vor mai fi simpli spectatori la lecţii, ci chiar actori cu rol activ-participativ, gata să se implice emoţional şi motivaţional;
• Strategiile de predare trebuie să concureze cu evoluția tehnologiei și să utilizeze mijloacele tehnologice și produsele (soft-uri);
• Văzuți de profesori, elevii actuali sunt „generația touch-screen“, cu tendințe către autonomie, afirmare de sine și validare interpersonală, dar și vulnerabili la influențele mediului;
• Elevii atrag atenția că au un alt ritm de viață față de cel al părinților și profesorilor, un nivel din ce în ce mai complex al situațiilor/realităților, provocărilor noi, ceea ce se traduce în termenii ineficienței strategiilor educaționale.

2. Obiectivele vizate

Implementarea educaţiei centrate pe copil prin utilizarea metodelor şi tehnicilor active de învăţare este din ce în ce mai necesară. Folosind aceste metode şi tehnici, cadrul didactic este receptat ca furnizor de resurse ale învăţării, cadrul didactic şi copilul fiind parteneri în educaţie. Se asigură astfel o învăţare eficientă şi durabilă care să răspundă atât nevoilor personale, cât şi cerinţelor adaptării la o „societate a cunoaşterii“ aflată în continuă schimbare. Se urmărește:

• Formarea unei atitudini proactive, bazată pe curiozitate intrinsecă;
• Dezvoltarea de competențe funcționale: să caute, să cerceteze, să găsească singuri soluții la probleme, să descopere căi de rezolvare, să prelucreze cunoștințe, să învețe acționând;
• Interacțiune colectivă, transpunerea elevilor în situații concrete de viață, solicitarea gândirii, imaginației, memoriei, voinței;
• Organizarea de activități dedicate învățării și aprofundării cunoștințelor, pentru îmbunătățirea situației școlare, recuperare și progres, dar și pentru performanță;
• Modificarea percepției cadrelor didactice asupra modului în care înțeleg să își exercite profesia, mai ales că în noile condiții este nevoie de o legătură tot mai puternică între școală și societate;
• Schimbarea atitudinii didactice în mediile școlare actuale;
• Abordarea de către cadrele didactice a unor comportamente, tehnici inovatoare de relaționare cu elevii în ceea ce privește abordarea procesului de predare-învățare-evaluare.

3. Rezultate așteptate

Promovarea sistematică a unor metode şi tehnici moderne de studiu, precum şi practicarea de modele şi stiluri eficiente de „a învăţa cum să înveţi“, de a „învăţa pentru a şti să faci“ şi „a învăţa permanent“.

• Elevi competenți, implicați, adaptabili la situații noi;
• Responsabilizare, asumare de roluri;
• Negociere, acceptarea diversității, competiție prin cooperare.

Dimensiunea structurală
În vederea creşterii atractivităţii și eficienței  procesului educativ sunt propuse următoarele măsuri – aplicabile prin modificări corespunzătoare ale cadrului instituţional şi legal: alternative şi iniţiative privind consolidarea statutului social-economic al cadrelor didactice, formarea iniţială şi continuă a personalului didactic şi didactic auxiliar, eficientizarea folosirii resurselor:

1. Resurse umane

• Cadrele didactice care trebuie să urmeze cursuri de formare (selectarea, formarea, evaluarea şi motivarea personalului didactic pentru cariera didactică, selectarea, formarea, evaluarea şi motivarea managerilor din învăţământ în vederea realizării unui management educaţional eficient);
• Elevii – beneficiari direcți;
• Părinții, membrii comunității – beneficiari indirecți (asigu­rarea permanentă a unei comunicări eficiente între profesori, elevi şi părinţi, urmărindu-se constant progresul şcolar, diagnosticarea învăţării, motivarea profesorilor şi elevilor pentru desfăşurarea unui proces educativ de calitate).

2. Resurse materiale și financiare

• Cursuri de formare (promovarea unei oferte mai largi de cursuri destinate perfecţionării personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar, solicitate ca urmare a disfuncţiilor sesizate în derularea actului educaţional, dezvoltarea unor structuri instituţionale moderne în scopul optimizării activităţilor de formare continuă a personalului din învăţământ, asigurarea unor programe de formare de tip postuniversitar şi a unui sistem de credite în cadrul instituţiilor de învăţământ superior centre de perfecţionare pentru cadrele didactice necalificate cu studii superioare, asigurarea unor programe de formare de tip conversie/reconversie în cadrul instituţiilor de învăţământ/centre de perfecţionare pentru cadrele didactice cu studii medii);
• Suporturi de curs;
• Soft-uri educaționale;
• Mijloace audio-video-calculator, internet;
• Tablă magnetică, smart;
• Videoproiector;
• Săli spațioase, mobilier modular;
• Material didactic modern, consumabile.

3. Resurse experiențiale

• Oameni-resursă din sistem: metodiști, profesori-mentori, formatori, inspectori școlari de specialitate, cadre didactice cu vechime, absolvenți de universități, specialiști în științele educației, psihologi școlari etc.;
• Ghiduri, reviste educaționale, compendiumuri, literatură de specialitate, exemple de bune practici, documente oficiale (ex: Strategii de dezvoltare a învățământului);
• Exemple de practici de succes din alternativele educaționale Step by Step, Waldorf, Montessori, Plan Jena;
• Parteneriate, proiecte de succes (ex: Erasmus, Da Vinci, Grundtvig);
• Consfătuiri, cercuri pedagogice, mese rotunde, simpo­zioane, conferințe.

4. Sistem de relații

Economia competitivă, consolidarea democraţiei şi societatea cunoaşterii impun, alături de cele patru instrumente cognitive care alcătuiesc tradiţional alfabetizarea de bază (abilităţi de comunicare, scriere, citire şi calcul matematic), dobândirea unor noi competenţe: alfabetizarea digitală şi informaţională, cultura tehnologică, comunicarea în limbi moderne de largă circulaţie, cultura şi conduita civică, cetăţenia democratică, gândirea critică, capacitatea de adaptare la situaţii noi, lucrul în echipă, interesul pentru dezvoltarea personală şi învăţarea continuă.

• Reconsiderarea rolurilor actorilor implicați în actul educațional;
• Centrarea școlii pe elev;
• Relația cu comunitatea: CCd, CJRAE, primărie etc. (Şcolile vor coopera cu societatea civilă, vor practica o democraţie coparticipativă, prin promovarea unor proiecte de educaţie nonformală iniţiate de profesori, elevi şi studenţi, prin bune practici şi exerciţii de „alfabetizare politică“ elementară, de cetăţenie activă, asumată conştient, critic şi constructiv).

Dimensiunea operațională

1. Acțiuni concrete, pași, etape

Demersul operațional  angajează deciziile punctuale (corecție, infuzie, perfectionare), aplicabile imediat sau pe termen lung, și deciziile de ajustare structurală a conceptului schimbării rezultate din dezbaterea acestuia la nivelul comunității educative naționale, teritoriale, locale. Este necesară parcurgerea următoarelor etape:

• Constituirea grupului de inițiativă/lucru;
• Analiza SWOT;
• Elaborarea unui plan operațional pe baza documentelor filosofico-pedagogice;
• Publicarea proiectului/ planului și dezbaterea la nivelul comunității cu respectarea criteriilor epistemologice aflate la baza acestuia;
• Constituirea școlilor-pilot unde urmează să fie aplicate și evaluate metodele modern de lucru;
• Lansarea activităților;
• Formarea formatorilor;
• Informarea și formarea continuă a personalului didactic;
• Introducerea transformărilor privind metodele modern;

Evaluarea periodică a rezultatelor cu ajutorul age • nților schimbării.

2. Strategii utilizate

Pot fi utilizate diferite strategii şi abordări pentru a face o schimbare de succes (Guba):
Strategia rațional-empirică: Cel care adoptă inovația trebuie să primească argument logice referitoare la utilitate, la posibilitățile de aplicare și la eficiența ei. Această abordare se bazează pe înţelegerea faptului că oamenii vor urma interesul propriu odată ce l-au descoperit. În acest caz, schimbarea se bazează pe comunicarea de informaţii şi oferirea stimulentelor.
Strategia didactică (sau normativă) – oamenii vor adera la normele şi valorile culturale. În acest exemplu, schimbul se bazează pe redefinirea şi reinterpretarea normelor şi valorilor existente, precum şi dezvoltarea unor noi angajamente. Beneficiarul este dispus să asimileze inovația, dar nu are pregătirea necesară.
Strategia psihologică – Beneficiarul simte nevoia de a fi admis, de a participa, de a fi inclus. Oamenii se opun pierderii şi întreruperii, dar se adaptează uşor la noile condiţii. În acest exemplu, schimbarea se bazează pe construirea unei noi organizaţii şi transferul treptat de oameni din vechea organizare la una nouă.
Strategia autoritară, coercitivă – Oamenii vor face, în general, ceea ce se spune sau se poate face pentru a realiza schimbările şi astfel schimbarea se bazează pe exercitarea autorităţii şi impunerea de sancţiuni.

3. Rezultate obținute

Aspecte  pozitive:

• Cadre didactice formate care au asimilat, au experimentat, au integrat informațiile, au aplicat metodele active-participative, au evaluat impactul și au evoluat profesional;
• Utilizarea temperată a metodelor moderne, ținând cont de toate variabilele (conținuturi, nivel de învățământ, gradul de educabilitate al elevilor, resurse materiale);
• Pe plan instituțional apar schimbări benefice în norme, roluri și relații;
• Elevii iau la cunoștință, se interesează, culeg informații, capătă deprinderea de a învăța, participă activ la propria formare;
• Utilizare eficientă a resurselor temporale și materiale.

Aspecte negative:

• Teama de nou care produce refuzul cadrelor didactice de a-și înlocui propriile metode conservatoare cu cele moderne, facilitate de mijloacele TIC;
• Cadrele didactice de vârsta a doua și a treia sunt prea puțin informate în domeniul respectiv, nu conştientizează încă numeroasele avantaje pe care le oferă utilizarea metodelor moderne;
• Utilizarea excesivă sau incorectă a metodelor interactive (de grup) poate duce la o pasivitate a elevilor mai slab pregătiți și la o evaluare neconcludentă din partea cadrului didactic.

Prof. Daniela BOBOCEA