Bucureşti, 29 septembrie 2016 – Şcoala Postliceală Sanitară CAROL DAVILA, cea mai cunoscută şcoală postliceală sanitară particulară, a organizat evenimentul „Managementul educaţional la intersecţia dintre public şi privat”, cu participarea profesorilor şi directorilor din învăţământul preuniversitar. Evenimentul a fost moderat de către prof. Vasile Constantin, coordonatorul catedrei de balneofiziokinetoterapie şi recuperare.
La începutul evenimentului, doamna prof. Aurelia Şova, director adjunct al Şcolii Postliceale Sanitare Carol Davila, a prezentat contextul derulării acestui eveniment, şcoala având anunţate la concurs posturile de director şi director adjunct, iar Liceul Teoretic Dr. Mioara Mincu are în concurs posturile de director şi director adjunct. A fost prezentată echipa Şcolii Postliceale Sanitare Carol Davila, fiind adresate mulţumiri numeroaselor colaborări dezvoltate alături de partenerii noştri din licee.
„Suntem deosebit de onoraţi de faptul că ne aflăm astăzi aici, să împărtăşim experienţele noastre în managementul educaţional, să găsim puncte comune pentru o mai bună coordonare a instituţiilor pe care le conducem, îndeosebi pentru obţinerea unui rezultat de cea mai înaltă calitate – elevul de liceu, care urmează şcoala postliceală sanitară, iar în final, absolventul foarte bine pregătit profesional, cu şanse semnificative de angajare ca asistent medical”, a declarat doamna Aurelia Şova.
Doamna Maria Pârlog, director adjunct al şcolii, a trecut în revistă colaborările internaţionale derulate încă din primii ani în care şcoala a aderat la European Nursing Module (ENM), fiind şi prima instituţie de învăţământ preuniversitar din România membră a ENM. Apoi, echipele de proiecte internaţionale, prin prof. Larisa Costin şi prof. Lidia Moise, au fost invitate să prezinte rezultatele din ultimii patru ani, când elevii noştri au participat în cadrul programelor derulate în colaborare cu ţări precum: Belgia, Spania, Turcia, Irlanda, Finlanda ş.a., iar studenţii de la universităţi renumite din străinătate au desfăşurat stagii clinice în spitalele din România. Aceste proiecte internaţionale s-au derulat atât în cadrul parteneriatelor bilaterale directe, schimburi ENM, precum şi în cadrul proiectelor Erasmus+.
Modul de lucru ca echipă în parteneriatele naţionale, precum şi importanţa stagiilor clinice în spitalele publice şi clinicile private au fost prezentate de către doamna Violeta Zlota, coordonatorul catedrei de nursing şi ştiinţe. Intervenţia sa a pus accent pe dedicarea şi disponibilitatea emoţională a elevilor noştri de a dărui, ceea ce este menţinut de către profesori prin legătura sufletească care se formează pe parcursul celor trei ani.
Doamna prof. Gabriela Şubă, formator şi expert în managementul calităţii şi management educaţional în cadrul Casei Corpului Didactic (CCD) Bucureşti, a prezentat activitatea casei Corpului Didactic şi aportul pe care îl are în formarea cadrelor didactice. Oferta de cursuri de management educaţional şi leadership acreditate este foarte bogată, CCD oferind cursuri online, precum şi cursuri avizate organizate la sediul instituţiilor de învăţământ.
Un interes deosebit a stârnit prezentarea rezultatelor unui studiu de satisfacţie privind oferta de formare a CCD, din care a rezultat dorinţa manifestată de respondenţi de a urma cursuri de dezvoltare profesională şi workshopuri online.
În cadrul temei de dezbatere „Planul de şcolarizare – provocare şi rezultate”, doamna Aurelia Şova a trecut în revistă principalii factori care influenţează calitativ planul de şcolarizare în învăţământul particular: campania de promovare a ofertei educaţionale, facilităţile oferite pe perioada şcolarizării, modalitatea de selecţie a elevilor, acţiunile derulate în cadrul şcolii, precum şi concursuri şi acţiuni extraşcolare ale elevilor. În privinţa diferenţelor şi asemănărilor între şcolile de stat şi particulare, invitaţii au avut diferite remarci şi intervenţii, creând un dialog constructiv. Concluzia la care s-a ajuns este că şcolile particulare sunt mai conectate la nevoile reale de pe piaţa muncii, iar întreg planul de şcolarizare este construit şi urmărit în mod real.
Dezbaterea s-a extins apoi pe teme de angajabilitate, Şcoala Postliceală Sanitară Carol Davila asigurând puntea de legătură între licee şi locurile de muncă. Angajabilitatea este un factor important încă din perioada învăţământului preuniversitar liceal, şcoala fiind un liant între dorinţa de integrare pe piaţa muncii, abilităţile potrivite şi dezvoltarea competenţelor specifice. Absolvenţii şcolii noastre se angajează în primul an de la absolvire într-un procent semnificativ.
În mod concret, dezbaterea a fost apoi completată de către dra Andreea Nistor şi doamna Daniela Dunca, reprezentând Reţeaua de Sănătate Regina Maria, pe tema angajabilităţii şi a strategiei actuale de recrutare şi formare din rândul absolvenţilor de şcoli postliceale. În urma derulării unui program complex, a fost înfiinţat centrul de pregătire şi de perfecţionare pentru asistenţii debutanţi şi cadrele medicale din cadrul companiei, centru care este deschis pentru profesorii şi elevii şcolii noastre. Aici elevii şi profesorii noştri vor avea posibilitatea de a participa la diferite cursuri, precum şi la stagii de pregătire practică, acest centru beneficiind de dotare la standarde internaţionale.
La eveniment au participat şi reprezentanţi din domeniul firmelor de recrutare şi HR, prin doamnele Cristina Fleşariu şi Cristina Bucur, de la firma Key2Success. Participantele au evidenţiat rolul profesionistului de recrutare în evaluare şi talent management în crearea lanţului de valoare profesională în domeniul educaţiei preuniversitare.
La finalul evenimentului, doamna Maria Pop, responsabil al comisiei de calitate, a punctat modul în care este abordat managementul schimbării în cadrul Şcolii Postliceale Sanitare Carol Davila, prin management strategic concretizat prin modul de organizare, comunicare, promovare şi variate parteneriate.
În cadrul evenimentului au avut intervenţii şi doamna prof. Alina Grecu, coordonator catedra socioumane, şi Raluca Brad, responsabil de Clubul Absolvenţilor Şcolii Postliceale Sanitare Carol Davila.
Practica în cele mai bune clinici şi spitale, bursele acordate, cei mai buni profesori, activităţile extraşcolare, precum şi multiplele activităţi de voluntariat conduc la cele mai bune premise pentru ca absolvenţii Şcolii Postliceale Sanitare Carol Davila să devină cei mai buni asistenţi medicali.
Despre Fundaţia Umanistă Dr. Mioara Mincu
Fundaţia Umanistă Dr. Mioara Mincu are rolul de a duce mai departe visul despre „Educaţia pentru Sănătate”. Proiectele principale al fundaţiei sunt Şcoala Postliceală Sanitară Carol Davila, precum şi Liceul Teoretic Dr. Mioara Mincu. Mai multe detalii la: www.fundatiamincu.ro.
Despre Liceul Teoretic Dr. Mioara Mincu
Liceul Teoretic Dr. Mioara Mincu reprezintă o instituţie de învăţământ particular, de nivel liceal, care îşi desfăşoară activitatea sub patronajul Fundaţiei Umaniste Dr. Mioara Mincu. Misiunea Fundaţiei a fost şi este să realizeze „Educaţie pentru sănătate”. Liceul Teoretic Dr. Mioara Mincu, cu profilul real de ştiinţe ale naturii, prezintă o materializare a dorinţei Fundaţiei Umaniste Dr. Mioara Mincu, care îl patronează, de a orienta şi pregăti elevii spre o carieră medicală. Liceul are un program de pregătire, special conceput, pentru învăţământul medical. Mai multe detalii aflaţi la: www.liceulmincu.ro.
Despre Şcoala Postliceală Sanitară Carol Davila
Şcoala Postliceală Sanitară Carol Davila a fost înfiinţată în 1990 de Dr. Mioara Mincu. Este cea mai mare instituţie de învăţământ preuniversitar particular acreditată din România şi îşi desfăşoară activitatea ca unul dintre proiectele educaţionale ale Fundaţiei Umaniste Dr. Mioara Mincu (instituţie fondatoare şi finanţatoare conf. Legii Educaţiei 1/2011). Şcoala oferă trei calificări: asistent medical generalist, asistent medical de farmacie şi asistent medical de balneofiziokinetoterapie şi recuperare. Mai multe detalii găsiţi la: www.scoalacdavila.ro.
Monica MUSCĂ