Socialize

Facebook
Home » Reforma » Proces » Mai sunt probleme de rezolvat

Mai sunt probleme de rezolvat

Prof. Gh. DOLINSKI

A trecut ceva timp de la începutul acestui an școlar și noi trăgeam nădejde că vor fi rezolvate măcar câteva din problemele de care ne-am lovit în anul școlar trecut, le-am semnalat, am primit asigurări că se vor face eforturi pentru a se rezolva, dar… Cum noi  suntem, de regulă, optimiști, ne-am zis că poate va veni și vremea când ne vom putea preocupa doar de munca la catedră, de educarea și instruirea copiilor care ne sunt încredințați. Mai știi?

Instruirea lunară a liderilor de sindicat ai școlilor a început într-o atmosferă cam stingheră, deoarece liderul zonal, domnul prof. Gheorghe Șorodoc, „răsuflase“ ceva din problemele care mai stau în fața noastră și în rezolvarea cărora nu primim o mână de ajutor de la cei care, prin lege, sunt obligați să ne ajute să le rezolvăm.  De fapt, aflasem ceea ce trebuie din informările pe care le primisem pe linie… electronică, așa că întâlnirea a început noi cunoscând aceste probleme.

Primul punct s-a referit la adresa pe care FSLI a trimis-o Parlamentului  României, prin care solicitam  schimbarea unor prevederi din Legea-cadru de salarizare referitor la: funcțiile  didactice auxiliare (pedagog, laborant, asistent social, corepetitor, instructor educație  extrașcolară, secretare) să fie considerate categorii profesionale care-și desfășoară și ele cu elevii. Considerăm că este inadmisibil ca aceste categorii profesionale să nu fie considerate că și ele lucrează cu elevii. Cererea aceasta a fost adresată președintelui comisiei din Camera Deputaților care întocmește raportul pentru modificarea acestei legi.

Domnul Șorodoc ne-a reamintit că FSLI a încheiat un acord cu PSD la data de 4.10.2019 prin care să se respecte prevederile acordului încheiat la data de 29.XI.2019. Cred că foarte repede am constat că nu se respectă cele ce le-am convenit și semnat.  S-a stabilit ca foarte curând să se mai desfășoare o întâlnire pe această temă, mai ales  că trebuie corectate o serie de prevederi din legea 153/2017, referitoare la plata sporurilor și a indemnizațiilor cuvenite și stabilite prin lege, nu ne putem încadra, în foarte multe unități școlare, cu costul standard/elev; nu s-au acordat corect dobânzile, în unele cazuri interpretându-se fantezist prevederile sentințelor date de tribunale, nu  s-a făcut încă nimic în problema legii care protejează și cadrele didactice. De asemenea, am semnalat faptul că s-a constatat că în ultimii ani învățământul românesc a fost condus numai de miniștri provenind din învățământul universitar, aceștia necunoscând problemele specifice învățământului preuniversitar. Dar acest lucru nu depinde de noi. În plus, se mai pune foarte acut problema pazei unităților de învățământ. Trebuie să se rezolve în interesul procesului de învățământ și, ce este mai important, trebuie apărată viața copiilor.

Am semnalat de mai multe ori că EDUSAL ne-a făcut mari necazuri, chiar de când se aplică. Dar semnalările noastre au fost tratate cu… îngăduință și, chiar dacă s-a încercat remedierea celor semnalate de noi, s-au făcut alte greșeli. Oare de ce se procedează altfel? Aveam mai mare încredere în electronică, dar se pare că greșeala pornește de la mintea omenească. Nu se ține cont că prin aplicarea acestui sistem se fac greșeli , printre care și la angajarea  unei persoane pe două catedre într-o unitate școlară, precum și atribuirea de normă de secretară și, aceleiași persoane, o jumătate de normă de îngrijitor. La întâlnirea recentă între reprezentanții guvernului și ai federațiilor sindicale s-a pus  și problema  creșterii celor patru drepturi pentru care se poartă discuții: gradația de merit, majorarea cu 15% pentru învățământul special, dirigenția și predarea simultană. S-a precizat de reprezentanții federațiilor sindicale. Dar ni s-a spus că, până ce nu se limpezesc lucrurile din punct de vedere politic și noi nu vom avea ministru, acest minister nu poate iniția sau semna vreun proiect de act normativ. Deci… tot să așteptăm.

Reprezentanții FSLI au propus o completare la art. 94, alin (7) conform căreia „cadrele didactice pensionare din alte domenii să fie ierarhizate astfel: au prioritate cei care au definitivatul în învățământ, ulterior putând fi repartizați și cei care nu au definitivatul, dar au specializare în domeniul solicitat“, propunere care ne-a fost acceptată. Trebuie să ne gândim la situația semnalată în învățământ când sunt încadrați prea mulți necalificați pentru învățământ, doar pentru a se asigura toate posturile și catedrele.

Cu ocazia întâlnirii a fost adusă în discuție și problema „Aplicației EduSal (alerta J referitoare la depășirea unei norme pentru nedidactic și didactic auxiliar; plata CO neefectuat și neaprobarea statutului de personal pe motivul neîncadrării în buget). S-a precizat că „Alerta J“ se va menține în continuare, dar nu împiedică plata, iar pentru plata CO neefectuat, MEN a pregătit un OMEN.

De data aceasta, lideri de sindicat ai școlilor, și-au fost destui, au ridicat diferite probleme cu care se confruntă în organizațiile sindicale din școli, multe dintre ele generate chiar de autorități. Dar de mirare este faptul că greutăți sunt generate și de directori de școli care până mai ieri au fost și ei lideri de sindicat și s-au „bătut“ pentru drepturile sindicaliștilor. Mai precis, prezentarea situațiilor și răspunsurile primite s-au constituit într-o instruire suplimentară.

În finalul instruirii, domnul Gheorghe Șorodoc, liderul nostru zonal, și-a manifestat speranța că în intervalul care se va scurge până la întâlnirea de luna viitoare se vor rezolva măcar unele, dacă nu toate problemele noastre.