Educaţie versus agresivitate

Violenţa şi agresivitatea bat tot mai insistent şi mai divers la porţile şcolilor noastre. Din acest motiv, un dascăl competent şi interesat de un răspuns adecvat situaţiei va căuta prin metode specifice soluţii rezonabile la problemele create de acest fenomen, tot mai răspândit în şcolile din România şi care poate afecta profund rezultatele educaţiei şcolare la orice nivel de învăţământ.
În ce condiţii devine un elev violent, ce forme de manifestare poate lua violenţa lui în şcoală, în ce măsură mediul familial accentuează şi încurajează manifestările de violenţă ale copilului, caracteristicile violenţei individuale şi de grup, contribuţia mass-media la încurajarea manifestărilor de violenţă din şcoală, care sunt cauzele şi factorii determinanţi ai comportamentului agresiv (atât al elevului, cât şi al dascălului său), ce metode şi strategii viabile şi coerente pot fi aplicate pentru prevenirea şi combaterea agresivităţii şi a actelor de violenţă din mediul şcolar? Răspunsuri adecvate situaţiilor concrete cu care ne confruntăm nu vom putea găsi decât făcând apel la o necesară Bază Naţională de Date (de preferinţă virtuală sau existentă în unitatea de învăţământ) din care să putem extrage Exemple de Bună Practică, cu care să ne putem fundamenta deciziile necesare pentru remedierea situaţiei conflictuale create de manifestările de violenţă şi agresivitate întâlnite de noi, actorii din sistemul de educaţie.
Viaţa şcolii româneşti de azi ne demonstrează mereu, prin exemple concrete, că, dacă şcoala, familia şi societatea nu-şi vor reconsidera şi reconstrui metodele educative de combatere a violenţei din mediul şcolar, vom asista tot mai neputincioşi şi lipsiţi de reacţii profesioniste la escaladarea violenţei şcolare şi extraşcolare, cu repercusiuni grave asupra sănătăţii mentale şi distorsionarea personalităţii în formare a elevilor noştri.
Fenomenul este de secole cunoscut şi studiat în profunzime de psihologi, medici şi sociologi, dar mediul şcolar românesc mai are încă multe de învăţat până să înţeleagă şi să asimileze metode moderne şi eficiente de influenţare în bine atât a comportamentului copilului, cât şi al dascălului său.
Educaţia şcolară românească nu poate fi decât formală şi ipocrită atunci când încearcă să mascheze lipsa de acţiuni concrete şi profesioniste prin statistici şi proiecte abstracte, care menţin aceeaşi stare de lucruri. Dar cum să descoperim soluţii la o problemă care îşi schimbă atât de frecvent datele şi formele de manifestare fără o preocupare de fiecare zi şi fără să facem apel la impresionanta serie de cărţi de psihologie şi psihiatrie de care dispunem (dacă suntem interesaţi)?!
O soluţie posibilă şi la îndemâna oricăruia dintre noi? Pasiune, competenţă şi sinceritate în descoperirea şi aprofundarea luminilor şi umbrelor din viaţa noastră, în asimilarea a ceea ce secole de căutări în domeniul educaţiei încearcă să ne transmită!
Ca să poţi schimba ceva, trebuie mai întâi să cunoşti. Încă de acum 2000 de ani, în educaţie apăruse dictonul: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”, dicton care a rămas valabil şi azi. Dacă ne-am putea conştientiza şi explicita stările de frustrare, agresivitate şi violenţă cu care ne confruntăm zilnic, am face un mare pas înainte pentru atenuarea acestor stări. Copilul nostru este de acord şi cu proverbul „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face” – o altă „cărămidă” adăugată la construcţia noastră de diminuare a agresivităţii. „Număraţi până la 10 înainte de a vă exprima nemulţumirea”, „Faceţi exerciţii de a vedea mereu partea plină a paharului” – sunt alte comenzi şi soluţii simple, la îndemâna oricui, de ameliorare a stărilor emoţionale negative.
Dascălul ar fi mult mai respectat şi mai iubit dacă ar avea puterea de a fi sincer şi curajul de a fi mai apropiat de elevii săi, dacă ar putea da exemple semnificative din propria sa copilărie privind erorile, suferinţele, frustrările şi speranţele prin care trecem fiecare la această vârstă, în căutarea propriei identităţi.
Pentru a deveni un bun profesionist şi pentru a-şi maximiza şansele de a corecta în timp util tulburările de comportament ivite la unii dintre elevii săi, un bun dascăl ar trebui să aprofundeze şi noţiunile de bază ale psihologiei şi psihiatriei. Ce metode educative să abordăm în cazul unui copil hiperactiv, al unui copil cu manifestări histrionice, narcisiste sau depresive? Sunt întrebări la care avem datoria să căutăm răspunsuri.
Cazurile de depresie (dusă uneori până la suicid), abandonul şcolar şi familial, constituirea de grupuri infracţionale, despre care şcoala află uneori doar „în ceasul al 11-lea”, ne arată că educaţia şcolară rămâne, de prea multe ori, corigentă la materia „Prevenţia şi tratarea violenţei şcolare”!
Prof. Dorin CREMENE
P.S. Sistemul nu acceptă prea uşor modificări de substanţă, dar poate că într-o zi mesajele celor care au idei şi vin cu soluţii viabile se vor face auzite şi de cei care pot decide schimbări radicale într-un sistem cu un grad mare de inerţie! Dacă am fi mai agresivi în promovarea schimbărilor coerente de mentalitate, ar fi mai bine pentru întreaga Educaţie românească!