DNA, câştigătorul concursului de inspectori şcolari?

1 pag 6 susAşa se spune în mod curent şi grăbit: „concursul de inspectori”. Aşa se pune acoperitor: „?”. Numai că, dincolo de simpla vorbă aruncată-n fugă şi de precauţia în formulare, a pornit şi circulă cu anume consistenţă opinia cum că recentele acţiuni în forţă şi fără menajamente ale DNA reprezintă cauza atâtor renunţări la concursul pentru postul de inspector şcolar general. Cum ar veni, candidaţii au socotit că nu mai merită să obţină această funcţie pentru că nu o să mai ţină fraudele făcute la adăpostul ei, cu diplome, cu examene, cu licitaţii şi cu atribuiri, cu fonduri de tot felul şi altele. Emisă global, la nivel de categorie, opinia este ofensatoare şi poate fi încadrată în lucrarea tenace având ca scop defăimarea întreţinută a şcolii. O dată, este o opinie ofensatoare pentru cei în cauză – unii dintre ei, retraşi după primul pas în competiţie, alţii, neprezentaţi deloc. Sunt într-un număr semnificativ şi răspândiţi pe o arie geografică şi instituţională largă şi, în acelaşi timp, au cel mult o notorietate locală, aşa că, de unde până unde, dintr-o ochire şi fără a-i cunoaşte ca indivizi, să fie consideraţi toţi la fel, adică nişte puşi pe fraude prin mijlocirea unei funcţii înalte, dezumflaţi ca la comandă, la vederea unor secvenţe TV?!
 
În sens larg, opinia reprezintă o ofensă adusă tuturor potenţialilor candidaţi. Concursul se află în limitele lui calendaristice de desfăşurare. Diverşi alţi profesori se pregătesc să candideze, se gândesc, se răzgândesc. Până la urmă, s-or găsi şi unii care să se prezinte, să urmeze concursul până la capăt şi să obţină un rezultat. De ce toţi şi înainte de orice să se vadă etichetaţi cu un veritabil diagnostic (nici măcar suspiciune!) din categoria mereu activată cu tema „ştim noi cine-s profesorii ăştia”?!
De observat este că, până acum, acţiunea declanşată împotriva corupţilor situaţi în poziţii de top nu a vizat în niciun fel domeniul educaţional, oameni cu putere decizională în acest domeniu. De unde atunci legătura pe cale de consecinţă, ba prezentată şi ca firească, aşteptată?! O fi din reflexul cultivat de a introduce şcoala în orice context negativ, rău pentru societate?! Bine manipulată, s-a încetăţenit o idee similară privind şi Biserica Ortodoxă Română. Este grozav şi la modă să descoperi la tot pasul reconfirmări în sensul că de-aia „merge totul aşa cum merge în ţara asta”, pentru că se construiesc biserici, iar la şcoală se face îndoctrinare religioasă în loc să se predea istoria religiilor sau etică, respectiv pentru că învăţământul este bazat pe programe prea încărcate şi pe transmitere de informaţii.
Şi totuşi, este de luat în seamă aprecierea că recentele acţiuni de punere la punct a unor frauduloşi semnificativi au darul de a influenţa prezentarea la concursul pentru inspectori. Ba poate fi anticipată o situaţie similară şi la concursul pentru directori de unităţi de învăţământ. Poate că destui (eventuali) candidaţi îşi cenzurează intenţia, unii abandonând din cauză că pur şi simplu nu vor să se trezească angrenaţi în afaceri ilegale, nu pentru că ei se ştiu făcători de ilegalităţi. Corectă în sine, verificată în ani foarte mulţi (în niciun caz doar ultimii 25), ideea că şcoala se găseşte la mâna politicului este de nuanţat, în sensul că se găseşte la mâna celor care, prin învârtirea unor sume de bani, dictează decizii şi impun poziţionări în zona politicului. „Pentru că trebuiau să poarte un nume”, vorba poetului, li s-a spus baroni locali, însă termenul nu este tocmai acoperitor. Şcoala este sub influenţa lor, chiar în termeni de a avea sau a nu avea, de a fi sau a nu fi. I-o fi speriat pe unii candidaţi la concursul în discuţie perspectiva apropierii şi de ei a deciziilor care fac vâlvă acum, dar de gândit (inclusiv cu hotărârea de a se răzgândi) este posibil să le fi dat şi aglomeraţia de oameni puşi să dea socoteală pentru fapte făcute din poziţia de primar. Instituţional şi spaţial, şcoala este recunoscută ca un debuşeu excelent pentru tot felul de furnizori aduşi de primari: de mobilier şi de IT, de servicii absolut necesare, precum pază, igienizare, after school etc., de proiecte cofinanţate şi, la urma-urmei, de poziţionare bună la nivelul localităţii, sectorului, judeţului. Totodată, şcoala a fost constrânsă, de asemenea prin tradiţie, să se arate receptivă la necesităţi venite „de sus” cu privire mai ales la posturi şi la spaţii. Arătate la televizor şi pe propriile site-uri, şcolile se prezintă frumos, aceasta însemnând culori proaspete peste ziduri anvelopate, terase izolate, subsoluri reabilitate, table de ultimă generaţie, sisteme video dătătoare de siguranţă, forme de organizare asociativă promovate insistent ca benefice (pentru cine altcineva decât pentru elevi), ofertă de activităţi făcute de drag, cu profesionişti veniţi special pentru aceasta. Dincolo de toate, nu se văd şi nu se spun costurile sub formă de condiţionări aferente.
În acelaşi timp, un reflex al suspiciunilor şi al acuzaţiilor sub care se consideră că trebuie ţinută şcoala este de natură să provoace reţinere, chiar renunţare faţă de vreo iniţiativă pornită dinspre lumea şcolii care comportă bani, cu apel la oportunităţi de prin preajmă. Cineva se arăta mirat recent că şcoala, în loc să sufere că nu i se alocă fonduri nu contează pentru ce nevoie, nu se aşază împreună cu părinţii elevilor ca să socotească ce-i de făcut. Reacţia în faţa unei asemenea mirări nu poate fi decât că atât i-ar trebui acelui conducător al şcolii care ar cere măcar aşa ceva!
Florin ANTONESCU

Așteptăm la redacție materiale (educație, didactică, pedagogie, reformă, cultură, societate, opinii etc.) pentru a le publica în revista tipărită și pe site-ul revistei “Tribuna învățământului”.
Email: tribuna@megapress.ro