Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Discursul motivational

Discursul motivational

La fiecare început, inclusiv cel de an școlar, ne așteptăm să ascultăm un cuvânt de deschidere, un discurs de bun venit și urări de succes pentru activitatea care urmează. Ca adresabilitatea să fie cât mai mare, un astfel discurs ar fi de dorit să fie unul motivațional. Dar știm că nu orice tip de comunicare își atinge scopul de a fi direcționată eficient în plan psihologic și că un demers de acest tip este dificil de realizat. Ca să fie profund, discursul ar trebui să facă trimitere la valori, la ceea ce conferă semnificație umană activității de zi cu zi, la aspecte care depășesc imediatul, deschizând spre concepția generală privind reușita, împlinirea, fericirea. Or, tocmai aici apare dificultatea: cum să-i determini pe oameni să coreleze obiectivele imediate cu viața lor de perspectivă?

Dacă sunt abordate teme importante, dar de o obiectivitate rece, de pildă, faptul că sistemele educaționale vor trebui să țină seama în activitatea pe care o desfășoară de ESCO, adică de clasificarea europeană a aptitudinilor/competențelor, calificărilor și ocupațiilor, astfel încât formarea și educarea tinerilor să fie una adecvată, să se urmărească flexibil concordanța dintre cererea și oferta pe piața forței de muncă, în contextul dat de Strategia UE 2020, atunci efectul obținut ar putea fi unul de reflexivitate serioasă, dar nu neapărat unul motivațional.

Pe de altă parte, nici tonalități dulcege, care reiau formule uzate, prin care cei din funcțiile de conducere își exprimă încrederea că cei din pozițiile de execuție o să-și facă bine treaba, conform atribuțiilor din fișa postului, nu produc motivațiile așteptate.

Pentru directorii școlilor, pentru oficialii din administrația locală, pentru oricine va participa la deschiderea anului școlar apare în mod legitim întrebarea: la ce mă voi referi, ce le voi spune elevilor, părinților acestora, profesorilor în prima întâlnire?

Cum să fie structurat un discurs de început astfel încât să își atingă scopul, adică să fie un bun resort motivațional pentru cei cărora li se adresează?

Problema este reluată pentru profesori, în prima oră la clasă, întâlnire de care poate elevii își vor aduce aminte peste timp. Unii dintre ei evocă un astfel de moment: când ne spuneați în prima oră… noi am rămas mirați și așa mai departe.

Discursurile motivaționale sunt dintre cele mai diferite, unele dintre ele au devenit larg cunoscute, cum sunt, de pildă, cel al fondatorului Apple, Steve Jobs, sau al câștigătorului Premiului Nobel pentru pace Martin Luther King. Ce au în comun discursurile motivaționale reușite? Transmit un elan molipsitor spre activitate, o stare de bunăvoință senină, de încredere în reușită, indiferent de ce își propune fiecare să realizeze. Mesajul de fond este unul tonic, descătușează energiile, iar cel în cauză devine convins că va izbândi, va avea succes, va insista până la capăt să-și atingă scopurile asumate.

Persoana aflată în situația de a susține un discurs, prin care deschide o etapă de activitate, se va afla probabil în situația în care, fără să-și propună intenționat, va exprima implicit multe dintre ideile sale despre lume și viață, unele dintre temerile sale, va dezvălui poate câteva dintre speranțe. Sunt cazuri în care astfel de referiri la sine devin atât de atractive încât publicul auditor parcă nici nu mai este de față, vorbitorul ținând un monolog nesfârșit. E adevărat că și în extrema cealaltă, în care cel care ține discursul nu se regăsește, nu este de dorit, lăsând un aer artificial, de lucru făcut doar ca să fie considerat că a fost făcut, ale cărei virtuți sunt puține, culminând cu faptul că a durat puțin, și astfel a răspuns unei așteptări directe, deoarece cu toții doreau să scape cât mai repede de starea penibilă care-i cuprinsese.

Un discurs motivațional nu doar transmite idei, ci mai cu seamă creează contexte de gândire în care ascultătorul își poate construi o nouă concepție despre o chestiune dată, întrezărește o altă perspectivă asupra lucrurilor. Este mai cu seamă o stare de spirit, oamenii se simt bine într-un fel anumit. Implicit, răspunde unor nevoi generale: aceea a deschiderii spre inedit, neașteptat, surprinzător, activează energia necesară pentru efortul implicat de o dezvoltare bună, într-o direcție semnificativă. Ceea ce contează este o calitate promisă a vieții, dincolo de strădania de fiecare zi.

Un astfel de discurs motivațional este în același timp și unul despre identitate, apartenență, siguranță. El trebuie să facă trimitere la temeiul în baza căruia are sens tot ceea ce are loc. Tocmai de aceea pot fi valorizate continuitățile în timp, respectul acordat comunității, persoanelor semnificative.

Un cuvânt de început este menit să direcționeze activitatea care va avea loc în viitor, de la cel imediat spre viitorul de largă perspectivă. Dar resursele psihologice ale receptorilor mesajului trebuie activate în prezent, în momentul când expunerea are loc. Mai mult, raportarea la trecut este inevitabilă. Fie că se urmăresc punctele tari, modelele de bune practici, reușitele care pot fi un exemplu de urmat, fie că au loc delimitări, se vor face eforturi pentru lăsarea în urmă a unor aspecte indezirabile de viață – trecutul nu poate fi ignorat.

Discursul care deschide anul școlar poate fi o bună ocazie de comunicare asertivă, ca și cum într-un cor se dă tonul pentru muzica armonioasă, care se va interpreta în continuare. Dacă tonul nu este cel potrivit, unii se vor retrage, alții se vor comporta strident, între participanți vor apărea disonanțe.

Ca dascăli, am ascultat de-a lungul carierei didactice multe discursuri de bun venit, adesea le-am  evaluat din perspectiva unor așteptări de moment, unele ne-au plăcut, altele poate nu, cu unele am rezonat, poate ne-am entuziasmat…, dar în fiecare an școlar, la începutul său oficial, pe lângă bucuria regăsirii cu oamenii din comunitatea școlară, trăim curiozitatea de a afla ce mai gândesc, cum își structurează ideile cei care ne conduc, ne facem la rândul nostru o strategie de abordare a primei ore de curs.

Prof. dr. Cristina ŞTEFAN,
Colegiul Naţional Spiru Haret, Bucureşti