Dimensiunea socioeconomică a consolidării parteneriatului public-privat în domeniul formării profesionale iniţiale

În Europa, dezvoltarea economică şi socială din ultima decadă a demonstrat necesitatea crescândă a unei dimensiuni europene a educaţiei şi formării. Mai mult, tranziţia către o economie bazată pe cunoaştere, capabilă de creştere economică durabilă, cu locuri de muncă mai multe şi mai bune, cu un grad mai mare de coeziune socială, aduce noi provocări în domeniul dezvoltării resurselor umane.
Extinderea Uniunii Europene adaugă o nouă dimensiune şi noi provocări, oportunităţi şi cerinţe activităţii din domeniul educaţiei şi formării profesionale.
Dezvoltarea succesivă a programelor europene de educaţie şi formare a fost un factor-cheie pentru îmbunătăţirea cooperării la nivel european. Consiliul European de la Lisabona, din martie 2000, a recunoscut importanţa rolului educaţiei ca parte integrală a politicilor sociale şi economice, ca instrument pentru consolidarea competi­tivităţii europene în lume şi ca garanţie a asigurării coeziunii societăţilor noastre şi a dezvoltării depline a cetăţenilor acestora.
Consiliul European a stabilit obiectivele prioritare pentru ca Uniunea Europeană să devină cea mai dinamică economie bazată pe cunoaştere din întreaga lume. Dezvoltarea unui sistem de educaţie şi formare profesională de calitate reprezintă un element crucial al acestei strategii, în special în ceea ce priveşte promovarea incluziunii sociale, a coeziunii, mobilităţii, capacităţii de angajare şi a competitivităţii.
Rolul vital al parteneriatelor public-private în dezvoltarea socioeco­nomică este reflectat atât în contextul guvernanţei europene, cât şi în cel al cadrului de acţiune al partenerilor sociali europeni pentru dezvoltarea permanentă a competenţelor şi a calificărilor. Partenerii sociali joacă un rol indispensabil în dezvoltarea, validarea şi recunoaşterea competenţelor şi a calificărilor la toate nivelurile şi participă la promovarea cooperării susţinute în acest domeniu.
În acest sens este importantă studierea parteneriatului public-privat în domeniul învăţământului profesional şi tehnic şi implicaţiile socioeconomice ale guvernanţei europene aplicate în România.
Un asemenea studiu ar trebui să cuprindă:
Realizarea unei radiografii a stadiului de dezvoltare a învăţământului profesional şi tehnic şi a gradului de maturitate a parteneriatelor public-private;
Identificarea principiilor de guvernanţă europeană şi adaptarea la realitatea socioeconomică românească prin metoda diseminării cazurilor de bună practică;
Crearea unor instrumente de lucru la nivel regional care să consolideze parteneriatele public-private şi să faciliteze inserţia pe piaţa muncii a absolvenţilor de învăţământ profesional şi tehnic, dar şi să monitorizeze gradul de angajabilitate al absolvenţilor;
Elaborarea unor strategii de analiză a performanţei (Benchmarking, Balanced Scorecard – BSC şi Indicatori de performanţă – KPI) la nivel strategic, managerial şi operaţional, pentru măsurarea efectelor în cadrul parteneriatelor public-private în învăţământul profesional şi tehnic;
Identificarea comenzii sociale pentru învăţământul profesional şi tehnic şi a domeniilor prioritare pentru formarea profesională iniţială şi continuă de la nivelul regiunii;
Instituţionalizarea, diversificarea şi dezvoltarea parteneriatului public-privat în educaţie şi formare profesională;
Adaptarea cadrului legislativ ce reglementează parteneriatul public-privat în domeniul educaţional cu transpunerea modelelor de bună practică din aquisul comunitar european.
Datele statistice evidenţiază ponderea mică a investiţiilor realizate de întreprinderile din România pentru formarea profesională continuă din totalul costurilor cu forţa de muncă, constatându-se absenţa activităţilor de formare sponsorizate de firme pentru 41% dintre angajaţii cu vârsta peste 40 de ani şi cu un nivel redus de competenţe, această rată crescând la 50% pentru persoanele cu vârsta între 18 şi 24 de ani şi cu un nivel redus de educaţie şi competenţe.
Astfel, o abordare unitară a parteneriatului public-privat va rezolva o serie de probleme precum:
Atractivitatea învăţământului profesional prin schimbarea mentalităţii;
Lipsa unor mecanisme eficiente de integrare a mediului economic în sistemul de pregătire a elevilor;
Reticenţa şi lipsa de implicare reală a factorilor de resort din administraţia locală/regională/naţională;
Lipsa unei strategii naţionale de formare profesională care să aibă ca punct de plecare necesarul de forţă de muncă specializată, pe domenii de activitate, pe termen scurt, mediu şi lung;
Tipul de contract cel mai adecvat pentru programele de formare în învăţământul profesional şi tehnic;
Externalizarea evaluării şi certificării;
Evaluatori cadre didactice şi specialişti de la agentul economic, formaţi pentru evaluarea-certificarea competenţelor;
Orientarea şi consilierea profesională timpurie, sistematică şi de calitate a elevilor, ca şi consilierea părinţilor, sunt esenţiale pentru succesul implementării programele de formare.
Corelarea diferitelor reglementări legislative cu privire la atribuţiile diferitelor instituţii într-un cadru unitar;
Creşterea implicării Consorţiilor Regionale şi a CLDPS este necesară pentru a facilita dezvoltarea parteneriatului dintre unităţile de învăţământ şi agenţii economici.
Partajarea responsabilităţilor între unitatea de învăţământ şi operatorii economici pentru asigurarea unui parteneriat sustenabil.
Stelian FEDORCA