Socialize

Facebook
Home » Arhive pe categorii » Noutati

„Din SUA până în Australia și China sunt absolvenți ai noștri care poartă în suflet mândria de a fi caragialist“

„Din SUA până în Australia și China sunt absolvenți ai noștri care poartă în suflet mândria de a fi caragialist“

Interviu cu prof. Carmen Băjenaru, directorul Colegiului Național I.L. Caragiale, din Ploiești Stimată doamnă director, Colegiul Național I.L. Caragiale, din Ploiești, a împlinit anul acesta 155 de ani de existență,…

„Nu credem că există cu adevărat intenţia eliminării de discipline şcolare“

„Nu credem că există cu adevărat intenţia eliminării de discipline şcolare“

Interviu cu prof. Valeriu  PARTENE, preşedintele Sindicatului Învăţământ Corneliu Gheorghe Caranica, Brăila Stimate domnule preşedinte, după criza prelungită de la Educaţie, generată de scaunul vacant din Str. General Berthelot, avem,…

„Am fost și suntem interesați ca activitatea didactică desfășurată la nivelul județului să fie una performantă“

„Am fost și suntem interesați ca activitatea didactică desfășurată la nivelul județului să fie una performantă“

Interviu cu prof. Valentin Claudiu Cuibus, inspectorul școlar general al ISJ Cluj Stimate domnule inspector general, după o criză guvernamentală care părea să nu se mai termine și care a…

„C.N. Matei Basarab poate fi definit prin: tradiție, implicare, performanță, într-un cuvânt – spirit mateist“

„C.N. Matei Basarab poate fi definit prin: tradiție, implicare, performanță, într-un cuvânt – spirit mateist“

Interviu cu prof. Lidia Sorop, directorul Colegiului Național Matei Basarab, din București Stimată doamna director, Colegiul Național Matei Basarab din Capitală a împlinit, anul acesta, 160 de ani de existență.…

„Consider că ar trebui luate măsuri urgente pentru prevenirea și combaterea violenței în unitățile de învățământ“

„Consider că ar trebui luate măsuri urgente pentru prevenirea și combaterea violenței în unitățile de învățământ“

Interviu cu prof. Kiss Imre, inspectorul școlar general al ISJ Covasna Stimate domnule inspector general prof. Kiss Imre, cum arată școala, învățământul din județul Covasna la finele lui noiembrie 2019?…

„Ne dorim ca școala teleormăneană să fie un spațiu al transformărilor inovatoare“

„Ne dorim ca școala teleormăneană să fie un spațiu al transformărilor inovatoare“

Interviu cu prof. Valeria Gherghe, inspectorul școlar general al ISJ Teleorman Stimată doamnă inspector general prof. Valeria Gherghe, cum arată școala, învățământul din județul Teleorman acum, la începutul ultimei luni…

„Tot ce vrem este siguranță și respect reciproc în unitățile de învățământ“

„Tot ce vrem este siguranță și respect reciproc în unitățile de învățământ“

Interviu cu prof. Violeta Ionescu, vicepreședinte al FSLI Stimată doamnă vicepreședinte Violeta Ionescu, Educația a fost lipsită pentru o perioadă destul de lungă de timp de ministru, o situație, să…

„Putem afirma că performanța este principalul nostru obiectiv“

„Putem afirma că performanța   este principalul nostru obiectiv“

Interviu cu Prof. Leonard Mardar, directorul Colegiului naţional Gheorghe Șincai din Baia Mare Stimate domnule director, Colegiul Național Gheorghe Șincai îmbracă, în această toamnă, haine de sărbătoare.  Despre ce este…

„ISJ Hunedoara pune accent pe asigurarea calității în educație printr‑un demers dinamic ce presupune implicare, responsabilizare, autocontrol și autoreglare“

„ISJ Hunedoara pune accent pe asigurarea calității în educație   printr‑un demers dinamic ce presupune implicare, responsabilizare, autocontrol și autoreglare“

Interviu cu prof. Maria Ștefănie, inspectorul școlar general al ISJ Hunedoara Stimată doamnă inspector general, anul acesta, învățământul preuniversitar hunedorean și‑a dovedit calitatea, încă o dată, dacă mai era nevoie.…

„Rectificarea negativă de 1,03 miliarde de lei pentru Educație a dovedit din nou că nu reprezentăm un domeniu prioritar“

„Rectificarea negativă de 1,03 miliarde de lei pentru Educație   a dovedit din nou că nu reprezentăm   un domeniu prioritar“

Interviu cu prof. Ion Dobre, președintele SIP ,,Prof. Ion Neacșu“ Buzău Stimate domnule președinte, nu cred că greșim prea mult dacă spunem că învățământul românesc se află într‑o situație unică…

Pagina 1 de 109123Urmator ›Ultimul »