Socialize

Facebook
Home » Examene » Bacalaureat » Bacalaureat 2015 – pierderi colaterale…

Bacalaureat 2015 – pierderi colaterale…

7-1Un post de televiziune destul de serios, nededat încă la giumbuşlucuri publicitare şi de divertisment facil, ne-a informat că 50.000 de elevi au absentat la ediţia 2015 a bacalaureatului, sesiunea de vară. Cifra este uriaşă. Dacă o convertim în elemente de echivalenţă, constatăm sideraţi că asta înseamnă 2000 de clase, volatilizate, cu 25 de elevi fiecare, sau 50 de licee de mărime medie cu o mie de elevi fiecare. Pentru a obţine cifra de 50 ar trebui să asociem toate liceele din două-trei judeţe. Pierderile umane, intelectuale şi sociale sunt incalculabile. Din ce „izvoare” au ieşit aceşti 50.000 de adolescenţi, pierduţi pentru sistem? O parte reprezintă, desigur, corigenţii claselor a XII-a din anul curent, care, evident, nu sunt puşi la socoteală în procentele bacalaureatului actual. Chestiunea este delicată şi vom demonstra mai încolo de ce. Aceşti elevi sunt, desigur, leneşii claselor, inerţialii târâţi „filantropic” de la un an liceal la altul, chiulangiii ce-şi zic arogant „profesionişti” ai eschivelor şcolare, tăietorii de frunză pentru patrupedele canine, şmecherii… postmoderni care îşi închipuie că pot face orice în anii liceali şi se comportă ca nişte intruşi insolenţi, fără nicio aderenţă la exigenţele şi constrângerile şcolare. Ei fumează, beau, se droghează şi sfidează în văzul lumii normele de disciplină. Acestui detaşament compact de eşuaţi i se adaugă elevii căzuţi la ediţiile precedente ale bacalaureatului care, din varii motive, n-au mai luat startul acum: fie s-au temut de un nou eşec, fie au ales alte soluţii şi oportunităţi conjuncturale, au părăsit ţinuturile mioritice şi şi-au găsit slujbe lucrative, care le dau speranţe pe termen scurt.

A doua categorie o reprezintă elevii retraşi legal încă din timpul anului şcolar, mânaţi de alte doruri şi aspiraţii extra-şcoală, ispitiţi de job-uri ocazionale, antrenaţi în proiecte matrimoniale (mă refer la fete). Ei sunt căutătorii de iluzii aici şi pe alte meridiane. Unii se retrag/sunt retraşi în chiar timpul examenului din cauza rezultatelor proaste.

In fine, a treia categorie este compusă din liceenii care au abandonat şcoala ca urmare a acţiunii unui complex de factori, între care trebuie să menţionăm sărăcia materială, disoluţia familiilor, tentaţia infracţională, anturajele dubioase, vagabondajul, prostituţia.

La o analiză lucidă constatăm că forţa de influenţă a bacalaureatului românesc şi a şcolii în general a scăzut constant. Se face simţită o schimbare de atitudine şi de mentalitate în privinţa examenului maturităţii. Pentru prea mulţi elevi el nu mai reprezintă o miză hotărâtoare. Facultatea durează mult, costurile generale sunt mari şi lipseşte certitudinea unei slujbe mănoase neapărat după încheierea studiilor. Bunăoară, ce şanse reale de integrare socială au absolvenţii de la ASE ori cei de la Drept? Ţara este plină de economişti şi de absolvenţi cu studii juridice. Băncile sunt teritorii aproape inexpugnabile pentru debutanţii fără nicio vechime, deci fără experienţă. Marile unităţi economice au dispărut, ca atare nu le rămâne tinerilor economişti decât să se reprofileze ori să se orienteze către Vest. Corelativ, avem destui avocaţi şi notari, iar a fi magistrat presupune examene grele, filtre profesionale serioase, trepte multe de străbătut în carieră. Câţi reuşesc? Sigur că societatea în întregul ei poartă răspunderea pentru pierderile colaterale (eufemistic vorbind) ale bacalaureatului.

Cum se calculează procentul de promovabilitate la finele examenului liceal? Cifrele care se publică în spaţiul virtual şi sunt preluate apoi cu nesaţ de presa scrisă şi audiovizuală rezultă dintr-un raport simplu: numărul de înscrişi, numărul de prezentaţi, numărul de promovaţi, numărul de respinşi şi apoi operaţiile aritmetice elementare. Numărul de promovaţi nu este raportat la numărul total al absolvenţilor unei generaţii. Altfel spus, calculele tradiţionale şi rutiniere vizează calitatea strictă a bacalaureatului, şi nu întregul tablou valoric al sistemului de învăţământ naţional la un moment dat.

Luăm un exemplu convenţional, care nu este departe de datele reale ale anului 2015. Generaţia liceenilor terminali cuprinde 200.000 de tineri. 150.000 dintre aceştia s-au prezentat la examen şi au reuşit 100.000. 50.000 au căzut. Promovabilitate: 66%. Corect ar fi fost să raportăm numărul de reuşiţi la 200.000 şi rezultatul ar fi de doar 50%. Intr-un anumit sens, ne furăm singuri căciula, făcând abstracţie de 50.000 de absolvenţi (corigenţi, retraşi, abandonaţi). Acum, aceşti tineri reali nu sunt nicăieri, dar pe fond înseamnă pierderi grele, determinate de marile provocări sociale şi de capcanele vieţii. Factorii alienanţi acţionează perfid, fie împreună, fie separat, şi au un efect distrugător asupra adolescenţilor cruzi şi debusolaţi. Îşi poate permite România să piardă importante resurse umane potenţiale?

Nu sunt singurele pierderi colaterale. Unele sunt mai insidioase şi dezvăluie o stare de spirit nu foarte senină a unor protagonişti. Am sesizat faptul că o serie de cadre didactice încep să se eschiveze de la supraveghere şi chiar de la corectat, motivând, în particular, că plata meschină a acestor activităţi este descurajantă, demotivantă. La tarifele modice se adaugă – spun oamenii – riscurile meseriei: este suficientă o eroare, o situaţie litigioasă, o supralicitare a notării pentru ca lucrurile să ia repede o turnură îngrijorătoare. Această eludare a responsabilităţilor didactice, personal, nu ni se pare chiar în regulă. Raţiunea de a fi a unui profesor este aceea de a participa la toate activităţile importante pe care i le pune în faţă cariera. A te afla pe „frontul evaluării” ni se pare nu doar legitim, ci şi necesar. Dezertarea, de orice natură, nu a reprezentat niciodată un punct tare al onoarei profesionale.

In fine, absenţa – devenită aproape regulă – a universitarilor din comisiile de examen şi de evaluare scade prestigiul cultural-ştiinţific al bacalaureatului. Aşa cum am notat în altă parte, o tradiţie relevantă a şcolii româneşti din ultimii 50 de ani şi chiar mai veche se pierde sub ochii noştri, în principal, din raţiuni financiare. Nu sunt bani pentru indemnizaţii stimulative!

Sesiunea de vară a trecut, cu bune şi mai puţin bune. Marii întristaţi ai acestei prime sesiuni (căzuţi, retraşi, abandonaţi) se vor reculege, sperăm repede, pentru o nouă încercare, la toamnă. În fond, nici miticul Sisif nu şi-a pierdut de tot speranţa. De aceea încearcă, iar şi iar…

Teodor PRACSIU