Analfabetismul funcțional

Cu puțin timp în urmă, în atenția opiniei publice a fost adusă informația potrivit căreia aproximativ 42% dintre elevii români în vârstă de cincisprezece ani pot fi considerați analfabeți funcțional, pentru că, deși citesc un text, în fapt nu îi înțeleg conținutul și, ca atare, nu-l pot utiliza ca resursă. În comparație cu media europeană, care este de 20%, situația de la noi apare ca îngrijorătoare. Dacă știm că ținta europeană de reducere a fenomenului până în 2020 este la 15%, atunci întrebarea firească poate fi: care e nivelul până la care ne propunem să diminuăm fenomenul în țara noastră? Apoi, care ar fi cele mai eficiente metode să putem face acest lucru?
Se povestește, într-o notă anecdotică, faptul că, întrebat fiind ce este inteligența, Alfred Binet ar fi răspuns: „Inteligența este ceea ce măsoară testul meu de inteligență“. În mod analog, am putea constata și noi că analfabetismul funcțional este ceea ce măsoară testul PISA. În România, testul a fost aplicat ultima dată în anul 2015 și a implicat 185 de școli care au constituit un eșantion reprezentativ pentru sistemul nostru de educație. Domeniul principal de evaluare în 2015 a fost Științe și tehnologii (cu aproximativ 75% dintre itemi), apoi Matematică (cu aproximativ 15% dintre itemi) și Citire/Lectură (cu aproximativ 10% dintre itemi), conform http://www.rocnee.eu. Știm că prin Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (inițiat de către Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare – OECD) sunt măsurate capacitățile elevilor având vârsta de cincisprezece ani într-un cadru teoretic circumscris drept alfabe­tizare științifică. Mai mult, sunt vizate implicit competențele trans­curriculare, cele care, din perspectiva unei bune adaptări la viața reală, sunt în mod nemijlocit pârghii de bună integrare socială pentru tineri. Cetățeanul reflexiv ar trebui să fie o persoană care să se poată implica într-un discurs rațional, în care să utilizeze pertinent informații din știință și tehnologie. Dacă nu prelucrează informația în mod adecvat, încât să o poată utiliza cu sens, nu dă dovadă de gândire critică și de aptitudini privind rezolvarea de probleme, se presupune că nu are abilitățile de bază pentru a se integra în societatea contemporană, o societate atât de dinamică, având un caracter informațional din ce în ce mai complex.
În mod similar, nici la alfabetizarea digitală nu stăm prea bine. (Raportul Agendei Digitale, http://digitalagenda.ro/2016/06/ comisia-europeana-a-evaluat-progresul-digital-in-ue/.)
Într-o abordare mai largă, ne putem gândi și la alte fațete ale anal­fa­betismului: cel privind participarea la viața comunității, la impli­carea prin practici corecte în societatea democratică, la analfabetism civic etc. Toate aceste aspecte vizează însă sfera vieții publice.
În mod complementar însă ne putem gândi și la o alfabetizare privind comportamentele și atitudinile necesare unei vieți bune în sfera privată. De pildă, ne putem gândi la abilități de viață personală, la dezvoltarea unor capacități eficiente de comunicare, a unor abilități de relaționare pozitive, care să permită valorificarea pro­socială a inteligenței emoționale.
Așteptarea comună este ca școala să gestioneze formarea pentru viața publică, sub aspectul socio-profesional și civic, iar familia, în principal, să confere premise suficiente pentru dezvoltarea copiilor în plan privat-personal. Un exemplu în care se manifestă analfabe­tismul funcțional cu trimitere la sfera privată este cel oferit de comportamentul copiilor care la împlinirea vârstei de optsprezece ani, când trebuiau să părăsească sistemul public de protecție, aveau dificultăți în a da un telefon, de a pregăti ceva de mâncare, de a se gospodări singuri.
Lipsa acestora de capital social este considerată o cauză impor­tantă, care, asociată dificultăților generale de relaționare, explică slabele șanse pe care le au în integrarea socială funcțională. Dar oare aceste dificultăți nu sunt uneori întâlnite și în cazul copiilor crescuți în familii complete? Lipsa de timp a adulților, resursele economico-financiare modeste, educația precară a părinților pot avea efecte negative în formarea copiilor. Uneori, adulții dau ei înșiși dovadă de un surprinzător analfabetism funcțional. Să ne gândim doar la ipostaza în care iau credite de la o bancă, nu gestionează situația, iau alte credite pentru refinanțare etc.
Un alt exemplu îl constituie cel al limitărilor provenite din stereotipurile și prejudecățile de gen. Deși educația primită în școală orientează comportamentele elevilor spre atitudini tolerante, deschidere și adaptabilitate, totuși, uneori, educația primită în familie este conservatoare, cel puțin în privința a ceea ce se cuvine să facă un băiat sau o fată cu trimitere la rolurile de gen. În multe cazuri, educația de gen e cel puțin pusă sub semnul întrebării: să fie făcută în mod tradițional, sau într-unul modern? Este în regulă ca un băiat să coase un nasture căzut de la o haină? Poate fi adecvat ca o fată să schimbe un bec ars? La nivelul simțului comun observăm ușor aspectele de nefuncționalitate în viața de zi cu zi. Este un analfabet funcțional cel care nu știe să-și rezolve problemele curente ale vieții sale cotidiene. Cine nu știe să se descurce în viața privată, privind aspectele de supraviețuire elementare, va avea, cu siguranță, mari probleme în toate celelalte sfere ale vieții.
Oricare dintre dimensiunile existenței în care un om este de așteptat să se implice se pretează la aprecieri cu referire la un nivel de dezvoltare sau altul, inclusiv pentru unele dintre situații, oricine este posibil să se înscrie sub suspiciunea de analfabetism funcțional. Impor­tant este să conștientizeze acest fapt, să nu se complacă în a duce viața chiar așa mai departe și să se mobilizeze pentru a depăși neajunsurile.
Prof. dr. Cristina Ștefan
Colegiul Național Spiru Haret București